Relațiile cosmice ale zodiei Săgetător: Datoriile Karmice
Relațiile karmice le avem, de obicei, în prima parte a vieții, însă, în funcție de evoluția noastră spirituală, acestea pot continua și mai târziu, putându-ne prinde într-un cerc vicios, repetându-se ca un pattern până ce învățăm lecția respectivă.
Relațiile karmice amoroase debutează, de obicei, intens, ca o dragoste la prima vedere sau la primul contact, de exemlu cei doi își scriu.
Atracția între aceștia este foarte mare, irezistibilă, astfel încât cei doi parteneri nu pot da înapoi și merg mai departe în relație.
La început, totul este fabulos, par a se înțelege bine, însă, spre deosebire de sufletul pereche sau de flacăra geamănă, cei doi devin mai degrabă curioși să se descopere unul pe celălalt, să se cunoască mai bine, să aibă experiențe împreună.
Pe măsură ce relația evoluează, cei doi încep să impună limite care se dovedesc a fi toxice pentru celălalt.
Încet-încet, cei doi asimilează lecția karmică, care vine adesea cu suferință, iar când relația a devenit toxică și nu mai poate merge mai departe, celor doi le este foarte dificil să se despartă.
Este posibil ca cei doi să se mai întâlnească și după finalul relației, reușind să se despartă progresiv.
Cea mai mare posibilitate este ca nativii Săgetător să dezvolte relații karmice intense cu cei din zodia Leu.
Sursa foto articol: Space creator/ shutterstock.com
Ministrul Educației cere răbdare în evaluarea efectelor reformelor din ultimii ani
Un profesor de matematică atrage atenția asupra nevoii de conexiune reală între dascăli și elevi
Elev din Sibiu a scris singur un proiect și a obținut 10.000 de euro pentru copii din medii vulnerabile
PISA 2025: elevii care nu folosesc deloc AI obțin cele mai bune rezultate la Științe