Horoscop februarie 2022 zodia Balanță
Poate că prima lună a lui 2022 nu a luat startul așa cum ți-ai fi dorit și totul s-a desfășurat mai încet decât plănuiai, însă februarie 2022 vine puternic din spate și își ia serios revanșa. Reușești să te adaptezi la noii parametri și vezi, în sfârșit, luminița de la capătul tunelului, recăpătându-ți speranța. Gândești mai clar, anticipezi mai bine ceea ce va urma pe plan profesional și îți structurezi mai bine planificările tale de viață și proiectele personale. Mai mult, odată cu intrarea directă a lui Mercur în casa căminului pe 3 februarie, reușești să îți regăsești echilibrul între muncă și familie, între ceea ce îți dorești profesional și ceea ce ai nevoie pe plan familial.
Pentru nativii Balanță single, luna nouă de la începutul lunii februarie aducă o intensificare a magnetismului personal. Nici măcar nu trebuie să faci nimic deosebit, știi cine ești, știi ce îți doreșți și știi ce ai de oferit așa că vei atrage înspre tine fix persoana de care ai nevoie în viața ta în acest moment.
Horoscop februarie 2022 zodia Scorpion
Dacă până acum câteva săptămâni gravitai în jurul trecutului, îți oblojeai răni mai vechi, iar mintea ta relua episoade din trecut și chipul unei persoane iubite (dar care nu mai este, probabil, parte acum din viața ta), ancorându-te în obiceiuri și tradiții cu cei dragi, odată cu mutarea lui Mercur retrograd în Capricorn, se face mai multă lumină în mintea ta. Reușești să te muți din această zonă retrogradă și să te detașezi de trecut, să-ți iei zborul emotional și spiritual.
Ți-ai câștigat libertatea din plin, acum este momentul să îți întinzi aripile și să zbori către orizonturi necunoscute. Astfel, pentru nativii Scorpion single sau care se aflau într-o perioadă de doliu emoțional după o despărțire, februarie este o lună excepțională, vivace. Flirturile sunt la ele acasă, conversațiile profunde la fel, vorbim chiar și de întâlniri fulger ale destinului sau de mai multe posibilități pentru o nouă iubire. Dacă vei întâlni persoana potrivită, îți vei deschide inima cu sinceritate.
Profesional, te descurci excelent și excelezi la ședințele cu superiorii tăi, unde ideile și propunerile îți sunt extrem de apreciate.
Horoscop februarie 2022 zodia Săgetător
În linii mari viața domestică pentru zodia Săgetător este una liniștită și plăcută în februarie 2022, fără schimbări sau drame existențiale. Nativii căsătoriți sau într-o relație au parte de momente plăcute alături de partenerul de viață, condimentate cu mult râsete, bucurie sau chiar călătorii scurte inopinate. Sunt unii nativi Săgetător care își vor planifica vacanță de vară în această perioadă și au în vedere o insulă îndepărtată și exotică, având de gând să își trăiască vacanța vieții lor anul acesta. Pe de altă parte, Venus accentuează fertilitatea în această perioadă, dar unii nativi care își doreau să fie părinți, pot trăi cu bucurie o veste pe care o așteptau de mult.
Este foarte probabil ca unii dintre acești nativi să facă unele călătorii în străinătate în această lună pentru a se reîntâlni cu unele rude sau membri ai familiei și a petrece timp și a fi alături de o persoană dragă. În general, relațiile Săgetătorului cu rudele sale sunt amiabile și pe sufletul său în această lună de iarnă, o sursă de a-și hrăni spiritul și conexiunile.
Horoscop februarie 2022 zodia Capricorn
Progresul tău economic va fi vizibil încă de la începutul lunii februarie și este posibil să ai parte de o mărire de salariu mult așteptată chiar dacă aspectul dintre Saturn și Jupiter chiar în cea de-a 10-a casă a Capricornului aduce deopotrivă urcușuri și coborâșuri pentru nativii Capricorn angajați. De asemenea, ai tendința de a fi mai impulsiv și mai nervos în această perioadă, însă este recomandat să îți moderezi temperamentul și să-ți tratezi colegii sau partenerii cu bunăvoință și bunătate. Vei avea numai de câștigat dacă adopți un comportament just și echitabil.
Pe plan personal, relația cu partenerul de viață, logodnicul sau soțul se desfășoară în mod normal, cu mici excepții, din cauza conjuncturii dintre Venus și Marte în cea de-a șasea casă a Capricornului. Există și aici o tendință de a se exacerba unele situații sau de a strica armonia nejustificat, poate doar de dragul unei împăcări mai pasionale. Ar fi bine să îți controlezi reacțiile față de spusele partenerului și să discutați cu mai multă diplomație pentru a nu-l răni pe celălalt.
Ultimele 2 săptămâni ale lunii februarie sunt totodată benefice căsătoriei pentru nativii aflați de curând într-o relație. Fie că ești tu cel care propune, fie că se aduce în discuția subiectul căsătoriei, foarte posibil ca mai multe clopote de nuntă să bată cu putere în perioada următoare și votul să fie “da” în unanimitate J.
Horoscop februarie 2022 zodia Vărsător
Cartea de tarot a Emeritului (Pustnicului) continuă să își joace influența în sufletul multor Vărsători și în februarie 2022, chiar dacă destul de încet, încep să se clarifice multe pentru acești nativi. De aceea, în ultima perioadă, probabil că Vărsătorii au simțit nevoia de a se retrage în sine, de a fi ei cu ei, de a-și auzi gândurile și a se înțelege mai bine. Chiar dacă este o etapă necesară pentru voi și pentru oricine, va veni momentul (și chiar către mijlocul acestei luni) când vei dori să reveniți cu totul în lume căci ați înțeles care sunt acele lucruri pe care vi le doriți cu adevărat și ce așteptări să aveți de la o viitoare relație de iubire.
În relațiile Varsatorilor căsătoriți, din cauza aspectului creat de Marte în cea de-a 5-a casă, pot izbucni mici conflicte de ego sau legate de așteptări nerealiste în legătură cu persoana iubită. Comunicați cu iubire și empatie și încercați să înțelegeți și punctul de vedere al celuilalt. Odată cu intrarea lui Jupiter în cea de-a cincea casă, armonia reciprocă se va instaura din nou în casa Vărsătorului.
La locul de muncă ești ocupat și încerci să faci față cum poți de bine volumului mare de muncă, dar muncești și la un plan de a-ți schimba locul de muncă actual și de a-ți mari veniturile.
Foto fr si main: Sonya92 /Shutterstock
Horoscop februarie 2022 zodia Pești
Chiar dacă veniturile nu îți sunt constante în ultima perioadă, iar presiunea de la locul de muncă actual nu este tocmai de neglijat, anumite proiecte specifice, poate chiar în afara jobului oficial, îți mobilizează toate resursele și energia și te motivează la un nivel înalt. Decizi însă să investești în ele mai ales că rezultatele au început să se vadă. În această lună este foarte posibil să călătorești în străinătate pentru a negocia niște contracte sau a pune bazele în mod oficial unor parteneriate internaționale pe termen lung.
Chiar dacă persoana iubită este în gândurile și în inima ta non-stop, te concentrezi mai mult înspre expansiunea unui nou ciclu de dezvoltare personală și profesională, mai ales că Jupiter favorizează aceste aspecte și inițiativele de orice natură. Fă-te însă auzit și de către ea, iar dacă ești single, pregătește-te să lași loc pentru noi capitole în istoria personală. Ai parte de o energie frumoasă și benefică pentru a-ți îndeplini visurile de iubire la sfârșitul lunii.
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară