16 Septembrie 2021 publicat în Horoscop 1585 share-uri

Când vorbim despre Numerele Maestre abordăm o parte specială a numerologiei, ce vizează nuanțele simetrice ale destinului, acestea purtând o încărcătură cosmică puternică, deschizând porțile cunoașterii și ale adevărului. Doar câțiva dintre noi se află sub influențele Numerelor Maestre, având deopotrivă o putere specială și o responsabilitate pe măsură.

În numerologie, cei care au prezent un Număr Maestru în harta destinului sunt suflete care s-au reîncarnat în mod aparte în această viață, pentru a duce la bun sfârșit o misiune cosmică, cu ecou atât asupra sinelui, cât și asupra omenirii.

Acești oameni speciali poate că nu au o viață ușoară, însă este bine să își cunoască provocările destinului în funcție de numărul maestru sub influența căruia se află și despre care vom vorbi mai jos

Cei ce prezintă un număr maestru în harta destinului cu siguranță nu pot fi spirite tinere, aflate la primele întrupări, ci mai degrabă spirite avansate, care au acumulat resursele spirituale necesare pentru a putea purta influențele unui astfel de număr.

Cu cât numărul maestru este mai mare, cu atât cunoașterea maestrului crește, dar uneori și prețul acestei cunoașteri este pe măsură.

Cum poți calcula dacă te afli sub influența unui Număr Maestru?

Spre deosebire de majoritatea calculelor numerologice, numerele maestre nu se reduc. Ele sunt numere simetrice ale destinului și, atunci când se întâlnesc, rămân ca atare.

Calculul numerologic este simplu și este reprezentat de cifra datei nașterii. Un exemplu simplu pentru o persoană născută în 2 august 1995 este: Data nașterii: 02.08.1995 =>> calcul numerologic: 2+8+1+9+9+5=34, iar mai departe 3+4=7

Doar numerele 11,22,33 sau 44, Numerele Maestre, nu se reduc.

Iată un exemplu pentru data nașterii unei persoane sub număr maestru: 31.01.1986 =>> 3+1+1+1+9+8+6=29, iar 2+9=11.

Foto: Dzhulbee/shutterstock.com

Ce semnificație au Numerele Maestre?

Semnificația Numărului Maestru 11

Catalizatorul lor este numărul 2 (1+1), numărul dragostei și al cuplului.

Numărul Maestru 11 este descris prin: Iluminare, Intuiție, Perspicacitate, Autodistrugere

Orice număr maestru poartă și o parte întunecată, atunci când energiile părăsesc scopul spiritual.

Acești oameni prezintă o intuiție excepțională, ce poate merge până la clarviziune. Dintre toate numerele maeste, 11 este cel ce cuprinde o concentrare instinctuală, fiind un număr prețios și aparte.

Cei care poartă acest număr în harta destinului trebuie să fie conștienți de puterea lui 11, care aduce intuiție și e bine să și-o urmeze, clarviziune, orientare către țel, dar totodată introspectie, însingurare, timiditate. Acest număr îi îndeamnă la legături cu oamenii, acolo unde își manifestă puterea duală și intuiția.

Acești oameni trebuie să își găsească drumul către iluminare și ajutorarea celorlalți într-o direcție sau într-un mod fără precedent, însingurarea le face rău. Pot fi oameni sinceri și direcți, dar totodată trebuie să se descopere pe sine, iar adesea drumul lor în viață e dificil, anevoios, dureros chiar. Ei trebuie să facă posibil din imposibil și să își descopere țelul în viață, care deseori este unul măreț, grandios și greu de atins. Sunt persoane deosebit de inteligente, dar care trebuia să își depășească timiditatea.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri