26 Noiembrie 2020 publicat în Horoscop 550 share-uri

IN ACEST ARTICOL:

Citiți câteva dintre cele mai importante predicții astrale legate de dragostea, viața, cariera, sănătatea și situația materială a celor 12 zodii ale horoscopului. 

Horoscop decembrie 2020 pentru zodia Săgetător

Decembrie 2020 este luna ta, dragă Săgetător! Ai ocazia să strălucești la propriu, din mai multe puncte de vedere, iar Mercur, planeta comunicării, chiar în semnul tău, te va ajuta să îți regăsești vocea și să spui tuturor celor care vor să audă adevărul tău. Nodul Sudic este și el în Săgetător așa că ești încurajat din toate părțile să preiei frâiele propriului destin. Poate că nu ți se pare mare lucru, însă în lunile anterioare ai acumulat anumite frustrări sau nemulțumiri față de anumite persoane.

Fie că ți s-a greșit sau involuntar ai fost pusă într-o situație nefericită, decembrie 2020 îți dă ocazia să revezi din alt unghi de vedere aceste împrejurări, să stai față în față cu acești oameni și pur și simplu să îi ierți fiindcă ție îți este foarte bine. În relația de cuplu, ești nespus de binedispus, flexibil, deschis, jovial și creativ, acordându-i mai multă atenție partenerului de viață.

Petreci un pic mai mult timp în bucătărie experimentând rețete doar de dragul de a vedea bucuria și surpriza pe chipul persoanei iubite sau a copiilor din familia ta. Odată trecută data de 15 decembrie, nativii single vor avea parte de anumite oportunități romantice cu potențial de relație serioasă.

Horoscop decembrie 2020 pentru zodia Capricorn

Cu Saturn care îți tranzitează cea de-a doua casă, casă banilor și a finanțelor, dar și cu influența lui Jupiter în cea de-a doua parte a lunii putem spune că vei excela pe plan financiar în această perioadă. Nu doar că îți înmulțești veniturile, dar acestea vor deveni semnificative pe termen lung, ceea ce te face nespus de fericit căci vei putea să faci o achiziție sau o investiție importantă pentru tine, precum achiziționarea unei mașini sau a unui teren.

Pe plan emoțional, unii Capricorni se simt atrași de o anumită persoană, dar fiindcă transmit semnale confuze, este posibil ca această să fi intrat în defensivă și să își fi schimbat atitudinea față de tine în ciuda atracției reciproce puternice. Dacă nu te mulțumești cu statutul de prieteni sau relație platonică, este cazul să reacționezi și să acționezi, dragă Capricorn. Reia legătură cu această persoană, conducând-o însă în altă direcție, cea a iubirii asumate. Comunică-i deschis și sincer interesul tău față de ea. Ascultă-ți intuiția și vocea inimii.

Horoscop decembrie 2020 pentru zodia Vărsător

Chiar dacă avem de-a face cu o eclipsă de soare pe 14 decembrie, Vărsătorul se numără printre acele zodii care sunt influențate în mod benefic de acest eveniment astral. Cea de-a 11-a casă a Vărsătorului este bine aspectata așa că activitățile sociale, conversațiile cu prietenii, activitățile de familie sau de grup, convorbirile online, toate acestea sunt pentru tine nespus de plăcute și îți redau pur și simplu energia caracteristică, făcându-te fericit.

Așadar, vei avea parte de o lună decembrie fericită, o lună în care te simți împuternicit și sigur pe tine, o luna în care reușești să te detensionezi de stresul și grijile lunilor anterioare. Totodată, reușești să te relaxezi și te reconectezi cu propria persoană (mulți Vărsători vor simți nevoia unei pauze profesionale, poate chiar de la începutul lunii). Cu Jupiter care întră în casă întâi a Vărsătorului pe 20 decembrie, ești un Vărsător vivace, înconjurat de prieteni, energie bună, susținere, iubire, știință, tehnologie, dar și de dorința de a schimba lucruri în jurul și în viața ta.

Neptun aruncă și el o nouă lumină asupra situației tale financiare și te face să vezi lucrurile mai clar. Poate că unele planuri financiare sau chiar sistemul tău de gândire legat de bani a fost ușor nerealist, însă ești hotărât să reușești și să produci mai buni bani prin munca și ideile tale geniale. Vărsătorii single reiau legătura cu o persoană din trecutul lor sau întâlnesc pe cineva nou online, o persoană deosebită care le stârnește interesul.

Horoscop decembrie 2020 pentru zodia Pești

Pentru zodia Pești, decembrie 2020 poate fi începutul unor noi schimbări în carieră, voluntare sau nu, căci putem vorbi chiar și de restructurarea companiei sau a industriei pentru care lucrezi. Dacă va fi cazul de așa ceva, vei reuși să te restructurezi la rândul tău și să lucrezi mai mult la imaginea ta și la modul în care te prezinți în fața lumii. Chiar dacă schimbările pot fi uneori destabilizatoare, noi oportunități de carieră se deschid pentru tine.

Prin interacțiunile tale socio-profesionale vei cunoaște oameni de prestigiu care te vor pune la rândul lor în conexiune cu persoane care îți împărtășesc aceleași viziuni profesionale. În iubire, dacă vreun nativ din zodia Pești se află implicat într-o relație la distanță, ar fi bine să afle că relațiile de acest tip, chiar și cele bine sudate, sunt supuse unui test de rezistență. Partenerul de viață simte nevoia prezenței voastre fizice, iar conversațiile online nu suplinesc pentru timpul petrecut în viața reală.

Se poate crea așadar o distanțare între voi dacă îi permiți să se infiltreze, dar cel mai bine este să îți petreci sărbătorile alături de persoana iubită dacă este posibil și să îți planifici din timp acest lucru ca pe o prioritate. Dacă ești căsătorit, este posibil să te confrunți cu mici crize de gelozie din partea partenerului, absolut inofensive, căci ele nu fac decât să sporească pasiunea și angajamentul între voi. Dincolo de cuvinte și nervi, șțiți că puteți avea încredere deplină în cel pe care îl iubiți.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri