Horoscopul florilor: BERBEC
Berbecul e un semn de foc a cărui planetă dominantă este Marte. Cei născuți sub acest semn zodiacal sunt persoane curajoase, pline de inițiativă și totdeauna în căutare de noi stimuli. Originali, creativi și spontani, își protejează inima ascunzându-se de teama de a nu suferi demonstrându-se mult mai îndrăzneți decât sunt în realitate.
Preferă să-și așeze în vitrină abilitățile, dar și victoriile preferând să fie leader mult mai mult decât să se lase conduși de alții; iată de ce floarea care oglindește cel mai bine acest semn zodiacal este narcisa albă, că omagiu adus laturii puțin vanitoase pe care ei o demonstrează și care, aproape întotdeauna, le este iertată.
Horoscopul florilor: TAUR
Pasionali, indolenți, posesivi și senzuali, cei născuți sub semnul Taurului sunt greu de mulțumit pentru ca pe de o parte se simt legați de Pământ – elementullor natural – , iar pe de altă parte, resimt influența lui Venus ceea ce îi face să se afecționeze de locuri și persoane, dar și să fie mult prea încăpățânați și determinați, uneori chiar ating duritatea. În general sunt persoane puțin cam vanitoase, însă când aleg pe cineva care le este pe plac activează din plin loialitatea și fidelitatea. Floarea care le oglindește personalitatea este trandafirul care reprezintă frumusețea închisă între spini deci, o plantă greu de îngrijit care poate înțepa pe cine dorește să o culeagă, însă, tocmai de aceea considerată prețioasă și unică.
Horoscopul florilor: GEMENI
Semn de Aer legat de influența planetei Mercur (unicul semn care combină atât calități masculine, cât și feminine), semnul Gemenilor este legat de gândire, de intelect și de cunoaștere; caracteristica principală a celor născuți sub aceste stele este duplicitatea - înțeleasă ca un suflet dedublat: emoție și rațiune, schimbare și stabilitate. Buni comunicatori, creativi, dar și metodici în același timp, căută în ceilalți un sens de stabilitate – probabil tocmai pentru a compensa spiritul duplicitar, deseori contradictoriu – știu să fie buni leader, chiar dacă uneori riscă să confunde ideile celor care le sunt în preajmă. Pentru ei se asortează albăstrelele, ca simbol aducătoare de seninăte și liniște și de asemenea crinul, care reprezintă forța și elegantă, dar și răceală sau atenție sporită.
Horoscopul florilor: RAC
Racul este un semn de apă, guvernat de influențele Lunii, iar cei născuți sub aceste stele sunt considerate persoane visătoare, abstracte, pierdute în visele lor, timorate să iasă din propria zonă. Sunt persoane romantice care tind să trăiască în afara timpului, într-o dimensiune liniștită, dar fără vigoare, uneori alunecând la polul opus, manifestând tendința de a-și plânge soarta în loc de a lupta pentru a se pune în valoare. Florile care le poartă noroc sunt hortensiile care simbolizează răceala și abstractizarea, de asemenea, magnoliile și toate plantele care iubesc umbra, liniștea și cresc în unghiurile ascunse precum nuferii și plantele acvatice.
Horoscopul florilor: LEU
Influențat de elementul foc și dominat de Soare, Leul are toate caracteristicile „regale” ale zodiacului: este un leader natural, este puternic și tenace, capabil să se inflameze de supărare, dar și în gradul de a domina pe alții fără să se impună numai datorită carismei sale inegalabile. Cei născuți sub acest semn sunt mărinimoși, curajoși, loiali și generoși, riscând uneori să pară puțin egoiști sau autocentrați. Floarea lor simbol este floarea-soarelui corespunzătoare planetei dominante – Soarele, care oglindește fidel regalitatea caracterului lor.
Horoscopul florilor: FECIOARĂ
Elementul natural al Fecioarei este Pâmnatul, care face ca acest semn să fie semnul cel mai rațional, precis și cel mai critic al Zodiacului; iubește să țină fiecare lucru sub control. Cei născuți sub aceste stele sunt măestiri ai ordinii și ale lucrurilor clare; nu iubesc să facă complimentări nimănui, dar în compensare știu cum să se facă apreciați și iubiți pentru loialitatea și fidelitatea care îi caracterizeză. Floarea purtătoare de noroc pentru Fecioară este gardenia – simbol al purității și sincerității, dar și crinul, care pe lângă calitățile menționate e simbolul fidelității și al mândriei.
Horoscopul florilor: BALANȚĂ
Balanța este un semn de aer guvernat de Venus. Echilibrul și frumusețea sunt cele două cuvinte care îi caracterizeză. Prin modul de a fi, Balanțele sunt mereu în căutare de compromisuri sau de noi strategii diplomatice prin care să se pună în acord cu toată lumea. Cei născuți sub aceste stele caută să găsească justul punct de echilibru în toate situațiile pentru că urăsc conflictele și nedreptățile, însă iubesc fără limite tot ce este legat de frumusețe și armonie. Florile lor sunt zambilele, asociate neangajarii care îi caracterizează și floarea de iris, care reprezintă deschiderea către dragoste și o constantă aplecare spre eleganță.
Horoscopul florilor: SCORPION
Celor născuți sub semnul Scorpionului cu siguranță nu le lipsește fascinul iar unda de mister cu care își acoperă trecutul îi face să fie de-a dreptul irezistibili. Dintre toate semnele zodiacului, Scorpionul este cel mai senzual, însă contrapune un defect destul de serios deoarece are tendința de a cădea victimă geloziei cu mult prea mare ușurință.
Pasiunea cu care se disting în dragoste se poate transforma într-un adevărat incendiu când sunt obligați să răspundă ofenselor, ținând cont că demonstrează o sensibilitate exagerată și adesea devin supărăcioși. Misterul și senzualitatea Scorpionilor este foarte bine reprezentată atât de orhidee, dar și de rhododendron care, cu petalele sale roșu intens este simbol al frumuseții și a unei iubiri în ale cărei tentații se cade ușor.
Horoscopul florilor: SĂGETĂTOR
Cine este născut sub semnul Săgetătorului are ca principale caracteristici optimismul și vestelia; iubesc să fie înconjurați de prieteni și să-și îmbogățească constant relațiile, să călătorească și să descopere locuri încă neexplorate care să le satisfacă curiozitatea. Pare dificil, dacă nu chiar imposibil să cucerești pentru totdeauană inima unui Săgetător care și în dragoste preferă să se arunce în aventuri necunoscute, găsindu-se mereu într-o constantă căutare de noi cuceriri.
Florile care poartă noroc acestui semn sunt garoafele roșii, simbol al nobleței, dar și al pasiunii cu care Săgetătorul își trăiește viața; și de asemenea floarea de lotus, asociată evoluției conștiinei umane.
Horoscopul florilor: CAPRICORN
Determinați ca niciun altul, născuții sub semnul Capricornului se disting pentru determinarea și perseverența cu care își urmăresc propriile obiective.
Uneori pot părea solitari și introvertiți însă, e doar aparent, deoarece în realitate sunt foarte siguri de ei și preferă să observe îndeaproape persoanele din cercul lor. În dragoste preferă să depună armele ușor și să se abandoneze complet vieții de cuplu.
Floarea lor este macul roșu, simbol al puterii pe care o urmăresc în viața profesională și al fidelității care este caracteristică vieții lor afective.
Horoscopul florilor: VĂRSĂTOR
Dintre toate semnele zodiacale, Vărsătorii se disting prin nonconformismul lor: cei născuți sub aceste stele preferă să meargă contra curentului fără să țină cont de reguli, ca orice adevărat spirit liber.
Extrem de altruiști, pentru ei prietenia este fundamentală, însă, în dragoste nu se arată mereu fideli: în relațiile de cuplu domină dorința lor de libertate și își revendică dreptul de a schimba ideile după cum consideră.
Floarea lor purtătoare de noroc este mușcata, simbol al prieteniei și lăcrămioarele care reprezintă pacea și echilibrul în căutarea cărora se află adesea.
Horoscopul florilor: PEȘTI
Peștii sunt printre semnele cele mai creative ale zodiacului. Arta li se scurge adesea prin vene, iar acestă caracteristică le provoacă o adevărată luptă cu lumea exterioară care nu le înțelege întotdeuna demersul.
Volubili, adesea șovăitori, cei născuți sub aceste stele preferă să repună totul în discuție, fapt pentru care orice decizie definitivă reprezintă un obstacol greu de trecut. Peștii iubesc să viseze cu ochii deschiși și cred cu fermitate în iubirea eternă. Floarile care lor le poartă noroc sunt glicinele care, cu delicatețea lor, simbolizează generozitatea, meditația și tendința contemplativă, dar și petunia, care îi ajută să învingă temerile lor ascunse.
CE FLORI SĂ DĂRUIEȘTI, ÎN FUNCȚIE DE PUTEREA ENERGETICĂ PE CARE ACESTEA O POARTĂ
Să dăruim flori poate avea și scopul de a comunica un mesaj precis:
PRIETENIE: mușcate
IUBIRE PURĂ, FIDELITATE: floarea de nu-mă-uita
DECLARAȚIE DE IUBIRE: lalele
STIMĂ: narcise galbene
INOCENȚĂ: margarete
BUN GUST: cerceluș/fuchsia
VEȘTI BUNE: iris/stânjenel
BUCURIE: lăcrămioare/mărgăritar
REȚINERE: bujor
TIMIDITATE: violete
SPERANTĂ: ghiocei
REÎNNOIRE: primule
MISTER: frezia
ADMIRAȚIE și RECUNOȘTINȚĂ: floarea de piersic
FASCINAȚIE și IUBIRE PASIONALĂ: trandafiri
GELOZIE: trandafiri galbeni
AUTOSTIMĂ: narcise albe
PURITATE: crinul alb
BUCURIE: floarea-soarelui
NEÎNCREDERE: ciclaminul
INDIFERENTĂ: gladiole
VOLUPTATE: tuberose
GRATITUDINE: dalia
NEÎNCREDERE: leandrul
ELEGANȚĂ și SENZUALITATE: orhidee
RENȘTERE: Steaua de Crăciun
AȘTEPTARE și SPERANTĂ: anemone
NOROC: ramuri de vâsc
Să dăruim sau să ne dăruim flori, dincolo de orice semnificatie, e un bun obicei care bucură nu doar casa, cât și inima!
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară