Saturn și Pluto nu intra în aliniament prea des (o dată la 34 de ani), dar atunci când se întâmplă, din punct de vedere astrologic, efectele sunt dramatice și au o influență covârșitoare asupra noastră. Acest design astrologic se traduce în schimbări majore care ne afectează viețile tuturor.
Poate ai observat deja o acumulare de enrgii interesante care se manifestă în ultima vreme. Conform site-urilor de astrologie, acestea au legătură cu alinierea (conjuncția) lui Saturn și Pluto care se va întâmpla în 12 ianuarie 2020. De acum și până la evenimentul alinierii, lucrurile vor deveni foarte provocatoare pentru noi, forțându-ne să ne aliniem la rândul nostru cu schimbările pe care acest eveniment astrologic le incită, atât în plan personal, cât și în plan colectiv.
Din punct de vedere astrologic, Saturn și Pluto sunt considerate a fi cele mai încărcate energetic planete, acestea forțând transformări de neevitat, scrie Gostica.com.
Aceste schimbări ne vor provoca să ne adresăm întrebări pe care altfel nu le-am fi adresat. Ne vom chestiona locul nostru în lume și drumul pe care l-am ales în viață. Această influență energetică care deja începe să se simtă, ne scormonește în adâncurile inimii pentru a ne face să ne gândim dacă suntem cu adevărat fericiți cu alegerile pe care le-am făcut. Este cazul să schimbăm ceva în viața noastră? Este cazul să apucăm pe alte cărări?
Dorința puternică a omului de a-și atinge potențialul său maxim este mai profundă decât orice limitare sau orice presiune din exterior. În următoarele luni, până în 2020, suntem provocați să distrugem zăbrelele cuștilor care nu ni se potrivesc, pentru a intra în coregrafia sincron a celor două planete.
Este momentul regăsirii forței interioare, o perioadă când nu vom mai lăsa în viața noastră pe cei care ne fac să ne simțim micuți și neimportanți, cei care nu ne tratează la adevărata noastră valoare.
Este provocator și deloc ușor să trecem printr-o astfel de transformare, dar ea este necesară, căci la capătul acestui drum ne așteaptă un moment când vom privi în urmă și vom zâmbi, mai imputreniciți ca niciodată. Puterea interioară vine din alinierea noastră cu țelul nostru suprem, cel pentru care suntem aici și este sinonimă cu alinierea celor două planete care emană această forță magică.
Să nu îți fie frică de distrugere. Când focul arde pajiști uscate, o nouă viață apare și natura își revărsă din nou bogăția sa.
Saturn și Pluto intră în conjuncție doar odată la 34 de ani și de aceea este un eveniment astrologic important pentru noi, dar mai ales lunile premergătoare acestuia, aceste 10 luni intense care ne pregătesc practic, pentru o nouă viață și un nou scop. Suntem forțați să lucrăm pentru prosperitatea noastră, cea care se revărsă din încrederea pe care reușim să o regăsim în noi. Conectează-te la Sufletul tău și la Spiritul tău Suprem ca să îți regăsești încrederea. În felul acesta contribui și la transformarea colectivă a Planetei.
Deja observăm schimbări de perspectivă uluitoare. Oamenii sunt din ce în ce mai conștienți și mai orientați către grijă față de Planetă și față de ceilalți, o tendință care indică transformarea umanității.
Iată la ce să ne așteptăm în perioada următoare: Avem mult de muncă. Avem nevoie de determinare și răbdare pentru a face față tumultului emoțional și trezirii individuale și colective la care suntem supuși. Cu cât acest tranzit va fi mai aproape de noi, va trebui să îți coordonezi eforturile pentru a renunța la acele obiceiuri, la acele situații sau la acei oameni care nu îți sunt favorabili. Chiar dacă până acum nu realizai, acum vei fi forțat/a să vezi că ceva nu mergea. Și nu există un alt răspuns la această conștientizare, decât SCHIMBAREA.
Saturn și Capricorn sunt împuterniciți de Capricorn și avem nevoie de pragmatismul, măreția și energia pozitivă acestui semn care ne va ajuta în toate modurile pozibile.
Este timpul să învățăm să ne bucurăm din nou de viață și mai ales, de noi înșine și de talentele noastre. Dacă ai un talent, o pasiune sau o chemare pe care le ții de multă vreme ascunse sau sufocate într-un colțișor al inimii, acestea vor ieși la suprafață ca un vulcan și nu it vor lăsa absolut nicio alternativa decât alinierea cu țelul tău suprem.
Bazează-te pe suportul universului în acest demers și fii sigur/a că în ciuda dificultății pe care le propune schimbarea, odată ce ai intrat pe unde de vibrație cu frecvențe înalte, abundentă se va revărsa asupra vieții tale.
Îmbrățișează energia schimbării din următoarele luni și totul va fi bine!
Foto homepage: Shutterstock/ Tithi Luadthong
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară