In februarie 2016, atunci cand Luna se va afla in faza de Luna Noua, in calendarul chinezesc se sarbatoreste Noul An. Fiindca este un moment esential in astrologia chinezeasca si noul an detine o amprenta energetica aparte pe care ar fi bine sa o folosim in avantajul nostru, iata cateva lucruri pe care trebuie sa le stim despre Anul Maimutei Rosii care incepe pe 8 februarie 2016:
Anul Maimutei Rosii este anul tuturor posibilitatilor. Profitati de el!
2016 este un an norocos pentru cei nascuti in Anul Maimutei, dar si pentru Sobolan, Dragon si Sarpe. Pentru zodia Maimuta, 2016 se va dovedi cu precadere un an al prosperitatii si al realizarii personale. Pentru a intelege mai bine incarcatura energetica a acestui an este necesar sa intelegem natura zodiei care il guverneaza. Nativii zodiei Maimuta sunt curiosi, originali si aduc creativitatea si inovatia in prim plan. Sunt totodata sociabili, isteti, increzatori in sine, flexibili, energici, amuzanti si fermecatori, plini de entuziasm si de viata. Ca puncte slabe ale caracterului lor putem enumera impetuozitatea, aroganta, viclenia, gelozia si suspiciunea.
Energia jucausa a Maimutei este asociata in 2016 cu un element puternic - focul, la randul sau asociat culorii rosu. Prin urmare, Anul Maimutei de Foc mai este cunoscut si sub numele de Anul Maimutei Rosii. Focul, un element al pasiunii, al caldurii, al stralucirii aduce Anului Maimutei intensitate, inovatie si capacitatea de a lua decizii. Combinatia astrologica Foc-Maimuta este menita sa revitalizeze si sa aduca dinamism si schimbare la nivelul tuturor relatiilor, atat a celor personale, cat si a celor de afaceri.
Conform https://susanlevitt.com, in anul 2016, conform zodiacului chinezesc, urmatoarele ore vor fi benefice desfasurarii de activitati incununate de succes. Ore favorabile muncii si succesului sunt considerate a fi Orele Maimutei, ale Sarpelui, ale Dragonului si ale Sobolanului:
Orele Maimutei: 3 – 5 pm
Orele Dragonului : 7 – 9 am
Orele Sarpelui : 9 – 11 am
Orele Sobolanului: 11 pm – 1 am
2016 - un an al actiunii, al inovatiei, al indeplinirii dorintelor ascunse
In Anul Maimutei se pune accent pe capacitatea de adaptare si pe versatilitate. De multe ori, neprevazutul si situatiile neasteptate isi vor pune amprenta asupra energiei anului. Nu te culca pe o ureche si nici nu-i lasa pe altii sa te pacaleasca, sa te amageasca sau sa profite de tine. In anul Maimutei, inselatoriile, inselaciunile si tertipurile nu sunt excluse, iar oportunismul si denaturarea adevarului vor fi parca mai frecvente decat in alti ani. Fiindca Elementul Focului guverneaza inima, pentru a-ti indeplini dorintele in acest an, este indicat sa urmezi calea onestitatii chiar daca scrupulele vor lipsi cu desavarsire din comportamentul unora.
Anul Maimutei ne forteaza sa actionam si sa iesim din tipare, ba chiar sa ne asumam mici riscuri si sa imbratisam non-conformismul in diversele lui forme. Este momentul perfect pentru a lua initiativa si a actiona, a face apel la curajul si la spiritul propriu de rebeliune pentru a-ti realiza cele mai indraznete visuri si idei. Mintile agile si inventive au cele mai mari sanse sa se faca remarcate in acest an. Foarte posibil ca in acest an se nasc multe din inventiile care ne vor schimba viata radical in urmatorii ani.
Foto: Justin Jensen / Flickr.com
Foto int: Epic Fireworks / Flickr.com
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară