Ziua de de 11 Ianuarie este, poate, cea mai norocoasă zi a lunii (și a noului an)! Se deschide PORTALUL DIVIN 111 – poartă cosmică către manifestarea dorințelor și modelarea unui viitor așa cum l-am visat

5 Ianuarie 2024 publicat în Horoscop 979 share-uri

Ziua de 11 ianuarie este considerată a fi una dintre cele mai norocoase zi ale anului când vine vorba de manifestarea și modelarea viitorului dorit, dar și o poartă către ascensiunea și trezirea spirituală. Portalul 11.01 este cel de-al doilea dar cosmic pe care ni-l face universul în această primă lună a anului ca pentru a ne reaminti să ne ancorăm în noi începuturi și căi, să ne aprofundăm conștientizarea spirituală și să reîncepem să reconstruim de la temelii.

Fiind prima lună a anului și o lună deschizătoare de an și sinonimă noilor începuturi, putem spune despre luna ianuarie că este o lună binecuvântată și cu un potențial enorm de manifestare a dorințelor noastre. Mai mult, în această lună, avem parte de două portaluri cosmice care se deschid preț de un moment pentru noi: cel de pe 1.01 (1 ianuarie) și cel de pe 11.01 (11 ianuarie) când, conform numerologiei, portalul divin este simbolizat prin prezența secvenței angelice 111.

Portalul 11.01 este cel de-al doilea dar cosmic pe care ni-l face universul în această primă lună a anului ca pentru a ne reaminti să lăsăm trecutul în urmă, să ne asumăm și să ne îndreptăm greșelile lui, să ne aprofundăm conștientizarea spirituală și să reîncepem să reconstruim de la temelii. Ziua de 11 ianuarie este considerată a fi una dintre cele mai norocoase zi ale anului când vine vorba de manifestarea și modelarea viitorului dorit, dar și o poartă către ascensiunea și trezirea spirituală.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Cazurile de depresie cresc dramatic la copiii cu vârsta între 11 și 14 ani și la adolescenți (Anchetă) Portalul 55 se deschide la început de Mai! Urmează una dintre cele mai puternice zile pentru manifestarea schimbărilor dorite - ziua 5 din luna a 5-a!   adidas Club Originals - locul unde noua generație de culturemakers schimbă normele

De aceea, unii dintre noi au unele conștientizări spirituale aproape incredibile sau fac salturi spectaculoase în evoluția lor personală. Esența acestei revelații divine este aceea că putem avea un început de an perfect aliniat cu dorințele noastre și cu noi înșine, în care ceea ce există în interiorul nostru se poate manifesta mai ușor ca niciodată și în afara noastră dacă este pentru binele nostru cel mai înalt.

Foto: AiSart /Shutterstock

Energia acestui portal cosmic care se află sub amprenta unui număr angelic (111) este una puternică, activă, care ne inspiră să fim creativi nu doar la un nivel concret și pragmatic, dar și atunci când vine vorba de viziunea propriului viitor. Este timpul să facem planuri care sunt în aliniere cu ceea ce ne dorim, să facem acele schimbări care ne-ar putea schimba viața în mai bine (chiar dacă le-am tot amânat de teamă sau din diverse motive) și să lăsăm pur și simplu lucrurile să se întâmple fără a le analiza prea mult sau a le trece prin prisma superevaluării și a îngrijorării. Aveți încrederea că sunteți ghidați în mod corect de univers și încercați să vă ascultați intuiția, acea voce interioară care rareori dă greș.

Cum putem integra principiile spirituale într-o lume modernă și agitată? Câteva sfaturi simple, dar puternice

Prin urmare, ziua de 11.01 este o zi divină cu un potențial fantastic pentru vindecare și transformare întrucât suntem mai aproape ca niciodată de sursă și de a ne contura posibilitățile unor noi începuturi. Portalul se deschide pentru ca noi să îndrăznim să deschidem noi uși în existența noastră, să deschidem noi capitole de viață și să pășim pe noi drumuri de viață. Zilele de dinaintea și de după deschiderea acestui portal sunt benefice pentru inițierea unor noi proiecte sau a unor acțiuni concrete care pot aduce progrese enorme în existența noastră sau ne pot propulsa cu un pas înainte pe calea destinului nostru și a evoluției noastre spirituale.

Portalul 111 este un moment magic de care ar fi bine să profităm pentru a ne crea viața la care am visat, ea conține potențialul de a ne îmbunătăți viețile pe mai multe niveluri și planuri. Nu de alta, dar încrederea în sine în această perioadă este una sporită, ne simțim mai puternici și mai împuterniciți ca niciodată, oportunitățile ne sunt trimise în cale și luăm decizii asumate și în cunoștință de cauză fiindcă suntem conectați și aliniați la esența noastră.

111 este și o secvență numerică angelică despre care se crede în numerologie că este una binecuvântată, că ea simbolizează abundență, spiritualitate și credință. Ori de câte ori dăm sau vedem acest număr angelic, avem reconfirmarea că suntem protejați și că ne aflăm sub protecția a ceva care este mult mai mare și măreț decât ne-am imagina noi vreodată. 111 ne atrage atenția să fim prezenți la noi înșine și la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, să fim apți pentru a ne angaja în schimbările și transformările care vor avea loc.

Unii dintre noi, cei mai puternic ancorați la ei înșiși și la înțelepciunea divină, pot primi semne clar din partea universului sub forma unor vise cu semnificație și mesaj, a unor viziuni cu o persoană dragă care nu se mai află în acest plan, a experimentării unor coincidențe sau sincronicități care par, la o prima vedere, a fi cel puțin bizare, dacă nu extraordinare.

Este de aceea important că în această perioadă, mai ales dacă ne simțim mai atrași ca niciodată de tot ceea ce înseamnă spiritualitate și evoluție spirituală, să ne eliberăm de limitări (chiar și de cele autoconstruite), de constrângeri, patternuri repetitive și căi care nu se servesc și să ne hrănim sufletul cum putem noi mai bine, prin iertare, iubire, curaj. Să ne construim noi căi de destin, să ne arătăm intențiile pozitive în univers și în jurul nostru și să le dăm viață prin obiceiuri, acțiuni, gânduri și planuri care fac cinste aspirațiilor noastre, care ne onorează sufletul.

Să ne eliberăm de ceea ce ne retează zborul nostru către un viitor mai luminos, de ceea ce ne ține blocați, și să nu ezităm să ne conectăm la noi înșine și la ceea ce suntem în mod autentic, fără măști, obligații și responsabilități. Da, de ce nu, putem chiar să ne reinventăm la un nivel personal însă fără a uita ceea ce suntem cu adevărat căci aceasta este esența devenirii noastre. Universul ne încurajează să luăm unele decizii semnificative, care par a fi (“se simt”) bune pentru noi în acest moment din timp și spațiu.

Foto fr si main: Bisams /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri