8 Septembrie 2023 publicat în Horoscop 914 share-uri

Horoscopul toamnei 2023 vine cu vești foarte bune pentru unii nativi ai zodiacului, care se vor bucură de popularitate, de reușite și succes, de dorințe împlinite. Și știm cu toții că oricât de mult efort am face, totuși unele lucruri din viața noastră chiar depind și de noroc. Iată care sunt zodiile peste care s-a vărsat sacul cu noroc în aceste 3 luni ale toamnei.

Horoscopul zodiilor norocoase în Toamna lui 2023: Berbec

Am putea spune că întregul an a fost plin de evenimente norocoase pentru nativii Berbec, dar în această toamnă unele dorințe mari, poate chiar și vechi ale Berbecilor, se împlinesc.

Este vorba despre ceva ce le bucură sufletul cu adevărat, ceva pentru care tresar de fericire și le aduce împlinire profundă, poate chiar o schimbare în bine cu efect pe termen lung sau foarte lung în viața lor.

Acest eveniment este încununat cu noroc, căci face referire la un aspect asupra căruia Berbecii nu aveau control deloc sau aveau control parțial.

De exemplu poate constată că starea lor de sănătate s-a imbunatait, poate reușesc să cumpere o casă sau un bun imobil la un preț extrardinar, căci nu aveau speranțe să se încadreze ca și buget.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. MiniGhid astrologic: 5+5 Calități și Defecte ale zodiei TAUR

Alți nativi poate au noroc în dragoste, se căsătoresc sau sunt norocoși să afle vestea că vor deveni părinți.

Este o perioadă propice transformării totodată, căci această veste extraordinară are menirea să ofere un alt suflu în stilul de viață al nativilor Berbec.

Aceștia pot deveni mult mai interesați de starea lor de bine, de imaginea lor, de alimentație și sport, de somn, poate chiar de renunțarea la unele vicii, cum ar fi fumatul și așa mai departe.

Transformarea poate avea loc și în plan spiritual, Berbecii reușind să își înalțe vibrația sufletească prin diverse tehnici și acțiuni, prin cultivare, citire, meditație, călătorie, conectarea cu natura etc.

Foto: Skreidzeleu/ shutterstock.com

Horoscopul zodiilor norocoase în Toamna lui 2023: Balanță

Balanțele au avut o vară aglomerată cu tot felul de evenimente, unele dintre acestea imprevizibile, poate chiar cu efect destabilizant la nivel emoțional.

Însă toamna îi așteaptă pe acești nativi cu vești mai bune. Dinamica succesului se schimbă, astfel că Balanțele devin mai populare, se regăsesc din nou în centrul atenției, reușesc să creeze noi prietenii și să construiască noi relații profesionale, care se dovedesc a fi foarte profitabile pe termen lung.

Balanțele au noroc în această toamnă în special în plan profesional. Unii nativi poate reușesc să descopere modalități noi de a castiga bani, poate încep o afacere sau descoperă un Hobby profitabil.

Este posibil ca noi propuneri la locul de muncă să vină însoțite și de promisiuni financiare mai mari. Unele Balanțe poate reușesc să își schimbe job-ul și să se angajeze pe un post la care aspirau de multă vreme.

Pentru că tot vorbim de noroc, unii nativi se pot trezi cu o propunere extraordinară și de nerefuzat privind cariera lor.

În tot cazul, este recomandat ca Balanțele să dea curs acestor oportunități, să nu le ignore și să încerce să culeagă cât mai multe roade de pe urmele norocului astral care se revarsă asupra lor.

Horoscopul zodiilor norocoase în Toamna lui 2023: Pești

Se pare că Peștii se bucură de un succes aparte în toamna anului 2023, atât de evident încât vor strâni invidia multora din jur.

Însă Peștii vor merge mai departe cu visurile și idealurile lor, care chiar prind contur și se împlinesc în această toamnă.

Este posibil ca proiecte mai vechi să prindă acum contur sau anumite blocaje din afaceri să se ridice și Peștii să aibă, cum se zice în popor, „noroc chior”.

Rezultatele demne de invidiat constau atât în popularitatea acestor nativi, cât și în succesul lor aproape imposibil de egalat de către rivali sau concurență. Ca și când, în planul carierei, Peștii realizează o mutare de șah-mat, preluând frâiele unor direcții unice, inovatoare, ce le aduc un succes imens.

Este posibil ca unii Pești să aibă o reușită mai mică, dar importantă în viața lor, cum ar fi să se angajeze pe un alt post, unul mai bine cotat și mai bine plătit. Unii pot sări direct în funcții de conducere, spre invidia colegilor de breaslă.

Este bine ca Peștii să nu fie delăsători în această perioadă și să facă eforturi să se afirme, să prindă toate oportunitățile pe care viața le aduce în cale, căci dacă pierd una dintre acestea, este posibil să piardă tot trenul.

Așadar, dragi nativi Pești rămâneți atenți, concentrați, vigilenți și harnici pentru a vă bucură de spuma de noroc pe care astrele v-o aduc în toamna lui 2023.

Sursa foto articol: AstroStar/ shutterstock.com


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri