Pe 23 iulie, chiar în mijlocul unei efervescențe astrale demne de notat în calendar, cu multe evenimente astrale care au avut loc în preajma acestei date (luna nouă în Rac de pe 17 iulie, mutarea nodurilor lunare în Berbec și Balanță până în 2025, Venus retrograd în Leu), Chiron va intra și el în mișcare retrogradă în semnul Berbecului și va rămâne aici până pe data de 26 decembrie, preț de câteva luni bune.
Este un eveniment astral care vine la pachet cu câteva lecții prețioase pentru sufletul nostru și acestea vizează în primul rând procesul nostru de vindecare și cât de mult ne putem îmbrățișa, accepta și iubi așa cum suntem, cu intenția vindecătoare de a fi însă mai bine. Chiron nu este însă o planetă în sine, ci mai degrabă o cometă periodică, un obiect fără orbite stabile, adică un “centaur” care orbitează între Saturn și Uranus și îndeplinește un ciclu de 49-50 de ani pentru a traversa toate cele 12 semne zodiacale.
În funcție de lecțiile karmice personale, unii dintre noi pot resimți acest tranzit astral extrem de intens, poate chiar punându-ne față în față cu confruntarea unora dintre cele mai profunde răni interioare ale noastre (traume de familie, din copilărie, cauzate de o despărțire/divorț, poate chiar traume din vieți anterioare, anumite slăbiciuni sau lupte interioare personale, nesiguranțele noastre care ne țin pe loc etc).
Foto: Fred Mantel /ShutterstockAtunci când este activ pe plan astrologic și mai ales în mișcare retrogradă, rolul lui Chiron, cunoscut în astrologie și drept “tămăduitorul rănit” este acela de a scoate la lumină durerea noastră individuală sau anumite răni/traume colective, dorindu-și să ne transformăm rănile în motive de evoluție, de a ne schimba vibrația (dintr-una joasă într-una înaltă care să ne permită nu doar să fim în mood-ul de supraviețuire, ci să înflorim din nou) și a ne transforma într-un mod profund pozitiv.
Chiron ne împuternicește și ne împinge de la spate să ne ajutăm singuri, ne ajută să ne percepem mai limpede propriile slăbiciuni și cum ne influențează ele trăirile și sentimentele, să nu mai fim atât de duri și pretențioși cu noi înșine, manifestând mai multă compasiune și iubire de sine.
Este clar că într-o perioadă cu Chiron retrograd, se deschide un portal cu posibilități și oportunități de vindecare, o ușă pe care trebuie să o deschidem ca să accesăm o stare de conștiință mai înaltă și o stare de mai bine. Cu alte cuvinte, în această perioadă, este foarte importantă conștientizarea noastră, dorința noastră de a fi mai bine și de a depune o muncă interioară de vindecare, luciditatea cu care ne vedem rănile și le dăm voie să se vindece. Dar ca orice proces de vindecare, drumul înspre vindecare nu este întotdeauna ușor. O rană atunci când este curățată este posibil să doară inițial, pentru ca ulterior să înceapă să se cicatrizeze și să se vindece.
Chiron ne invită să acceptăm și mâinile de ajutor care ni se întind, dar în același timp ține să ne amintească că vindecarea sufletească necesită și muncă interioară, că putem fi proprii doctori. Ni se pare că am eșuat în anumite aspecte și ne-a fost greu să acceptăm acest lucru? Am căutat să ne găsim alinarea sau să ne refugiem în lucruri, situații sau chiar patternuri repetitive care ne fac mai mult rău decât bine, blocând astfel vindecarea? Ei bine, Chiron retrograd din perioada următoare ne oferă perspective diferite și ne îndeamnă să ne privim experiențele anterioare cu lumină și o dragoste reînnoită.
Perioada aceasta cu Chiron retrograd ne ajută să înțelegem că nu ne putem schimba experiențele și trecutul, nici punctele de durere, nici triggerele care le declanșează, dar că le putem lăsa să ne conducă într-o altă direcție, una în care puterea este a noastră și rănile noastre sunt mai mult decât niște răni, fac parte din trecutul nostru. Ele vorbesc despre experiențele noastre de viață, fac parte din noi și au fost o modalitate, deși poate nedreaptă sau dureroasă, de a învăța, de a cunoaște, de a experimenta și înțelepciune, empatie și puterea de a ne transforma aceste vârfuri ale durerii din trecut în niște surse de putere, în motivația de a merge mai departe.
Lăsați-vă călăuziți în această perioadă de puterea vindecătoare a lui Chiron!
Foto fr si main: Christina Georgieva /Shutterstock
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară