Luna iulie 2022 este o lună fabuloasă atât din punct de vedere astrologic, cât și numerologic, cu multe coincidențe numerologice și evenimente astrale ce vor influența următoarea perioadă de timp. Spuneam într-un articol anterior ca în perioada 3-7 iulie Soarele noastru va intra în conjuncție cu Sirius, cea mai luminoasă stea de pe cer, chiar în semnul Racului, la 14 grade. Acest portal care se va deschide aceste zile și a cărui energie se va revărsa pe Pământ, facilitându-ne evoluția la un nivel spiritual și energetic subtil, se va încheia pe 7 iulie.
Și aici intervin (sau se adaugă) niște coincidențe numerologice și mai interesante, parcă pentru a sublinia și mai mult și a ne atrage atenția asupra măreției universului și a felului în care așază coincidențele pentru ca și cel mai sceptic dinspre spectici să își adreseze un semn de întrebare. Ziua închiderii acestui portal stelar este 7 iulie, adică 7.07, la rândul sau considerat în numerologie a fi un număr angelic sau de factură divină, un număr ce vine ca o reverberație a vibrațiilor care au avut loc pe Pământ în această perioadă.
77 - număr angelic ce ne îndrumă pe calea sufletului
Numărul 77 este un număr dublu ce conține de două ori energia lui 7 și prin urmare un număr foarte puternic ce întărește prin repetiție vibrația lui 7, un număr divin asociat cu binecuvântările, abundența, norocul. De aceea, în numerologie 77 este perceput ca reprezentând dezvoltarea spirituală, înflorirea spirituală, starea de bine și succesul, bogăția, dar și conexiunile spirituale profunde. 7 poate fi considerat și ca un pod care face legătura între lumea umană, vizibilă și lumea invizibilă, subtilă, iar în lumea fizică 7 este mult mai prezent decât realizăm.
7 are și o simbolistică deosebită în biblie și în religia creștină, el reprezintă apogeul perfecțiunii, revelația, finalizarea creației și însăși fundamentul lumii, înțelepciunea spirituală, cunoașterea. În cea de-a 7-a zi a săptămânii, Dumnezeu a ajuns la apogeul creației sale (a creat cerurile și pământul) și a stabilit că va fi zi de odihnă fizică, o zi în care ne putem întoarce către el și noi înșine, o zi în care să ne cultivăm relația și conexiunea cu divinul și să fim recunoscători pentru ceea ce avem. Mai mult, întâmplător sau nu, se pare că numărul 77 este menționat de…. 77 de ori în Vechiul Testament.
În spiritualitate, secvența numerică 77 este asociată frecvent cu sincronicitățile, cu trezirea spirituală, un semn aproape mistic al evoluției spirituale și al iluminării. Poartă în esența sa un profund sens spiritual și este asociat și cu intuiția ascuțită și chiar cu unele abilități paranormale. De aceea, în această perioadă, unii dintre noi pot experiementa vise vivide, premoniții sau momente de clarviziune. Prin urmare, încă o dată ne este atrasă atenția asupra evoluției noastre spirituale. Numărul 77 ne invită să pornim pe drumul unei autodescoperiri spirituale și să aspirăm către un nivel mai înalt al conștiinței și al puterii interioare. Acolo unde avem durere, manie, resentimente să punem în loc pace, acceptare, înțelegere, pace și fericire.
Este important să ne deschidem inimile în această perioadă și să lăsăm să intre aici iubirea, înțelepciunea, bunătatea, empatia, deschizându-ne totodată către cei din jurul nostru. Dacă reușim să activăm puterea numărului 77 în viețile noastre și să acționăm în conformitate cu cine suntem cu adevărat și a unei atitudini pozitive, vom atrage norocul și prosperitatea în toate formele ei în viața noastră și schimbări pozitive în viitor, iar visurile și dorințele noastre cele mai profunde pot atinge și ele finalitatea.
77 este și o secvență numerică angelica, iar dacă ni se întâmplă să vedem adesea această combinație numerică în diverse momente ale zilei și în mod repetitiv, poate fi perceput drept un mesaj important de la îngeri sau de la gardieni tăi astrali, că te aliniezi cu un scop mai înalt, scopul existenței tale pe acest Pământ. Cu cât îl conștientizezi mai repede, cu atât mai bine îți va fi. Ești protejat în mod divin, universul are grijă de ține și se asigura să fii îndrumat pe drumul tău în viață.
De asemenea, ești încurajat și susținut pentru a te elibera de trecutul tău, mai exact acolo unde încă există resentimente, atașament nesănătos sau sentimente negative în legătură cu acesta, suntem somați să ne detașăm de el. Iar acum este momentul cel mai potrivit să facem asta, să ne mutăm concentrarea de pe vechile noastre tipare, obiceiuri sau frici care ne țineau captivi în trecut. Viitorul așteaptă să fie explorat și el și ne poate deschide uși și oportunități fantastice în momentul în care facem primii pași înspre el, poate chiar o nouă iubire.
Foto fr si main: Bruce Rolff /Shutterstock
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară