11 Mai 2022 publicat în Horoscop 1746 share-uri

Luna plină a lunii mai, fiind și o eclipsă totală de lună în Scorpion, nu va trece neobservată, ci efectele ei vor fi accelerate și intensificate. Este o sărbătoare cosmică și un eveniment rar și puternic care ne va influența într-un fel aparte până la un interval de 2 săptămâni, chiar o lună.

Pe 16 mai, ora 7:14 (ora României), pe cer va avea loc un spectacol plenar din partea lunii, aceasta intrând în faza de luna plină. Este o Lună plină ce cade la 25 de grade în Scorpion și se va afla în opoziție cu Soarele din Taur. Este o lună deosebită și din punct de vedere astronomic fiindcă este prima super lună a anului din cele 4 super luni de care vom avea parte în 2022 (se află la perigeu, la cea mai apropiată distanță de Pământ) și coincide și cu o eclipsă lunară totală. De asemenea, eclipsa totală de lună de pe 16 mai este cea dintâi eclipsă totală a anului, următoarea și cea de-a doua eclipsă totală de lună având loc pe 8 noiembrie 2022.

O eclipsă de lună totală are loc atunci când Soarele, Luna și Pământul se aliniază în linie dreapta, iar Pământul se află între Soare și Lună (Luna în umbra Pământului). În timpul unei eclipse totale de lună, luna este integral acoperită de umbra Pământului, ceea ce îi conferă o culoare roșiatică și de aceea, în cultura populară, i se mai spune și “luna sângerie”. Eclipsa de lună va fi vizibilă pe 15-16 mai în funcție de zona lumii în care ne aflăm.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Luna plină în Balanță de pe 6 aprilie ne învață puterea iubirii echilibrate. Vindecarea unor relații!   8 decembrie – Ultima lună plină a anului (în Gemeni) este Luna Nopții Lungi: ”Mi-a ajuns, până aici!”. ”Până aici și încă puțin” - TESTUL RĂBDĂRII 5 MAI – Eclipsă de lună prin penumbră și Lună plină în Scorpion – Cât trăim, învățăm, aflăm și experimentăm. Lecția inimii ușoare!

Eclipsa de lună va putea fi observată în faza ei totală din cea mai mare parte a Americii de Nord, din toată America de sud, din estul Pacificului, Antarctica, dar va putea fi admirată și de către cei din vestul Africii și din anumite zone ale Europei de vest. Chiar dacă nu va fi vizibilă complet, în estul Europei (inclusiv în România), Noua Zeelandă și Orientul mijlociu ne vom putea bucura de o eclipsă în faza ei de penumbră, deci va fi vizibilă doar parțial.

Luna plină sângerie în Scorpion este și o eclipsă totală de lună. Forța ei cosmică este puternic intensificată!

Foto: Darkfoxelixir /Shutterstock

Nici din punct de vedere astral, luna plină a lunii mai, fiind și o eclipsă totală de lună în Scorpion, nu va trece neobservată, ci efectele ei vor fi accelerate și intensificate. Este o sărbătoare cosmică și un eveniment rar și puternic care ne va influența într-un fel aparte până la un interval de 2 săptămâni, chiar o lună. Deoarece cade chiar în semnul Scorpionului, ne putem aștepta să resimțim un pic din intensitatea, energia, transformarea regeneratoare și alchimia acestei zodii, iar materialul emoțional (chiar și cel pe care l-am crezut îngropat) să revină în centrul atenției noastre.

Filme dramatice, inspirate de literatură și realitate, pe micul ecran în luna martie De ce Martie 2023 va fi o perioadă marcantă pentru fiecare zodie în parte - timpul metamorfozei Cele mai frumoase citate despre luna ianuarie

De asemenea, mesajul astrelor pentru noi poate fi fi acela de a confrunta și gestiona adevărul care se află dincolo de aparențele vieților noastre, de a le sonda adâncurile și de a permite naturii noastre adevărate să înflorească. Poate că nu întâmplător, amerindienii obișnuiau să numească luna plină a lunii mai “luna florilor”. Este momentul ideal de a revărsa tot ce avem mai bun în noi asupra lumii din jurul nostru, de ne muta într-o etapă mai profundă și mai autentică a ființei noastre.

Se știe că energia eclipselor poate fi uneori haotică și copleșitoare, creând loc și spațiu pentru schimbări rapide (chit că suntem pregătiți sau nu pentru ele), închideri și finalizare de cicluri, dar în același timp și pentru evoluție și progres personal rapid. Totodată, unele uși se deschid în mod neașteptat pentru noi și pot aduce cu ele anumite oportunități așa că am face bine să ne înarmăm cu mult curaj și credință în univers și să le călcăm pragul.

Cum va fi vremea de Paște în România. În unele regiuni va ploua non-stop Activități de Paște 2023 în Veranda Mall: vino să vezi ce surprize aduce Iepurașul în acest an! Avatar: The Way of Water, povestea merge mai departe cu noi provocări, alte amenințări, dileme și decizii

Cum ne influențează SuperLuna sângerie din punct de vedere astral?

Asemenea Scorpionului care își leapădă pielea, astfel trebuie și noi să ne lepădam de straturile noastre inutile și superficiale, să ne mutăm în adâncurile noastre pline de autenticitate, să ne purificăm sentimentele, renăscând mai puternici și mai frumoși ca niciodată, asemenea unei păsări Phoenix. Nu puțini sunt cei care vor experimenta treziri în această perioadă, vor avea adevărate revelații legate de existența lor și de sensul lor în viață sau vor privi o situație dificilă a vieții lor dintr-o perspectivă diferită, una care îi va ajuta să se simtă eliberați, și nu sclavi ai propriei situații.

În același timp, această lună plină în Scorpion de pe 16 mai 2022 ne îndeamnă să renunțăm la tumultul și zbaterile noastre emoționale și să ne regăsim în ape mai puțin tulburi, pe pământuri mai stabile, încercând să creăm pace, liniște și continuitate.

Sindromul Marfan. În premieră, unui pacient de 30 de ani, diagnosticat cu sindromul Marfan, i s-a înlocuit toată aorta EDITURA CUANTIC lansează PHRONESIS MARKETING, de Corneliu Vîlsan – prima carte de marketing strategic scrisă de un autor român! 6 proiecte pentru elevi încep în luna mai în București. Cursuri gratuite de înot și un târg educațional, printre acestea
Foto: Inara Prusakova /Shutterstock

“În eclipsa de lună a lui mai Luna se va afla în conjuncție cu Nodul Sudic. Înseamnă că este o eclipsă de eliberare, totul va fi despre eliberarea și detașarea karmei vechi. Este o Lună dramatică cu un potențial total pentru conflicte, ceartă, jocuri de putere și control. Dacă nu am avea ajutorul și sprijinul lui Pluto, a lui Marte și a lui Neptun, lucrurile nu ar fi atât de bune. Se cunoaște că Lunile pline (și în special cele în Scorpion) agită apele și creează mari valuri emoționale, dar cu sprijinul unor sextile și trigoane formate de Pluto în Capricorn (integritate și adevăr) și al lui Marte și Neptun în Pești (acțiune călăuzită de spiritualitate, credință și compasiune), ne sunt oferite multe căi posibile pentru a găsi un catharsis blând pentru această energie”, susțin astrologii de pe https://www.pandoraastrology.com.

Ia cina cu Valentina! Sezamo și-a extins programul de livrare în perioada sărbătorilor de iarnă Vârsta de pensionare la români crește! Ce anunț a făcut şeful Casei de Pensii

Trebuie să mai menționăm că această Luna Plină în Scorpion de pe 16 mai (și eclipsa totală de lună) va crea și unele aspecte provocatoare cu planeta Saturn, ceea ce se poate traduce printr-o mai mare responsabilizare a noastră, dar și prin necesitatea și nevoia de a aborda situațiile și oamenii cu mai multă maturitate emoțională, înțelegere, răbdare și responsabilitate. Tot această conjunctură a lunii cu Saturn (în quadratură) ne arată că fricile noastre pot fi și ele acceptate și cucerite prin determinare, voință, încredere și lucrul constant cu sinele.

Nu sunt excluse anumite întârzieri, restricții sau dificultăți, dezamăgiri sau tristeți, poate un sentiment de suferință sau separare de ceva important nouă sau de un om drag, accentuarea responsabilităților și resimțirea lor acută pe umerii noștri, dar toate acestea pot fi depășite și “îndulcite” dacă trecem totul prin filtrul rațiunii și al maturității emoționale. Și să nu uităm, după cum spuneam mai sus, că trigonul creat de Luna în eclipsă cu Marte și Neptun ne infuzează cu tărie de caracter, demnitatea de a ne accepta provocările și responsabilitățile, dar și puterea de a le depăși.

16 idei superbe de machiaj festiv pentru Paște, petreceri și ocaziile speciale din viața ta Tranzitul lui Jupiter în Berbec partea a II-a – 20 decembrie 2022–16 mai 2023 – Ciclul evolutiv jupiterian continuă: Acțiune (fără reacțiune) și manifestarea celor mai profunde dorințe   TORI și LOKITA, noul film al fraților Dardenne, din 16 decembrie în cinematografe

Conform https://cafeastrology.com, zodiile care vor resimți cel mai mult influența eclipsei de lună vor fi acelea care au planete personale și puncte în astrograma natală aflate la aproximativ 20-30 de grade în semnele fixe (Taur, Leu, Scorpion și Vărsător).

Foto fr si main: Romolo Tavani /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri