13 Ianuarie 2022 publicat în Horoscop 166 share-uri

IN ACEST ARTICOL:

Te așteaptă un an plin de iubire alături de partener? Putem vorbi de căsătorie anul acesta sau de întâlnirea sufletului pereche? Este posibil să îți îmbunătățești viața financiară și banii să vină către tine? Decodifică mesajele numerologice ale destinului și află care sunt principalele previziuni pentru tine în funcție de numărul anului personal în 2022.

Ne aflăm în 2022, un an universal cu o vibrație numerologică 6, în care accentul cade asupra relatiilor interumane și asupra responsabilităților ce țin de propriul eu, de familie și cei apropiați, de comunitatea de care aparținem, dar și de grupurile din jurul nostru. Vindecarea deține în continuare un rol cheie în amprenta energetică a anului, iar inovațiile și descoperirile în acest domeniu vor viza însănătoșirea, grija pentru celălalt și îndatoririle umanitare. Mai multe despre anul 2022 puteți citi aici.

Începuturile de an au o energie puternică și de aceea ar fi nemaipomenit dacă le-am trăi în mod conștient, profitând și valorizandu-le potențialul și atingandu-ne și potențialul maxim personal. Pentru a face aceasta, este bine să ne cunoaștem anul personal, parte din anul universal 2022 (6). Anul personal ne revela principalele direcții ale anului 2022 individualizat, în funcție de data nașterii (luna și ziua) și ne ajută să ne pliem mai bine pe fluxul energetic respectiv astfel încât să ne îmbunătățim viețile. Calculul anului personal este extrem de simplu și se efectuează astfel:

  • Pasul 1. Se adună ziua nașterii + luna nașterii. Dacă numărul obținut este format din 2 cifre, acestea se adună între ele și se reduc la o singură cifră.
  • Pasul 2. Cifra obținută mai sus din datele de naștere se adună cu anul universal (6 în cazul nostru. Prin procediul reducției, 2022 = 2+0+2+2 = 6). Dacă numărul obținut este format din 2 cifre, acestea se reduc prin adunare până când se va obține o singură cifră.
  • Pasul 3. Cifra rezultată este anul tău personal în 2022

Exemplificare: Cum se face calculul anului personal în 2022 pentru o persoană născută pe 27 octombrie (27.10)?

Prin reducție numerologică, se adună ziua nașterii (27) cu luna nașterii (10). 27 +10 = 2+7 (ziua) + 1+0 (luna) = 9+1 = 10. Fiindcă rezultatul este obținut din două cifre, acestea se adună între ele și se reduc la una singură. Astfel, 10 = 1+0=1.

Se adună rezultatul obținut din data nașterii cu cifra anului universal 2022, adică 6. 1+6 =7

Prin urmare, anul personal în 2022 pentru persoana născută pe 27 octombrie va fi 7.

După ce ați făcut calculul, mai jos veți putea citi următoarele previziuni numerologice ale anului vostru personal din 2022 ⇒⇒

Anul personal 1

Tocmai ai încheiat un ciclu karmic în 2021 și ai intrat într-un nou ciclu de 9 ani. Se întrevăd noi începuturi pentru tine în anumite aspecte ale vieții tale, dar și schimbări destul de pregnante care îți aduc o independență mai mare, o libertate mai mare de acțiune și oportunități noi. Cu alte cuvinte, preiei în mâinile tale hățurile propriului destin cu o dorință interioară extraordinară de a transforma în bine anumite situații mai puțin fericite sau inspirate din viața ta, de a merge mai departe, de a-ți îmbunătăți anumite abilități. Faci strategii, concepi planuri, acționezi, visezi, implementezi, te interesezi, ești într-o formă maximă în acest an și pe drumul cel bun. Unele dintre persoanele cu un an personal 1 își planifică în 2022 și propria nuntă sau un botez în familie, poate chiar al propriului copil. Căsniciile lor sunt înfloritoare în acest an și un punct de sprijin în tot ceea ce au de făcut.

Foto: dekazigzag /Shutterstock

Anul personal 2

Pentru cei cu un an personal 2, 2022 va fi un an pozitiv și benefic, în care răbdarea, înțelegerea, comunicarea și iubirea își joacă rolul vieții lor în relațiile pe care aceste persoane le stabilesc cu ceilalți. Atât în carieră, cât și pe plan personal, este esențial să investiți în relațiile voastre, să le hrăniți și să le dezvoltați, să comunicați într-un mod corect. În acest an, aveți de implementat unele hotărâri practice pe care deja le-ați luat anul trecut, dar pentru care nu ați găsit contextul potrivit. Universul vă oferă în 2022 acest context și vă ajută să vă îndepliniți visurile. Fiți în continuare încrezători, optimiști și cu speranța la purtător. Dacă ați vindecat relația cu voi, cea dorită nu va întârzia să apară. Cei single se desprind oficial de trecutul lor și au șansă în acest an de a întâlni persoana potrivită alături de care pot întemeia o familie (1 va deveni 2).

Anul personal 3

2022 reprezintă un an plin și abundent pentru cei cu anul personal 3. Există multă energie, creativitate, inspirație și putere de muncă înmagazinată în energia acestui an, ceea ce vă ajută mai ales în domeniul profesional, unde realizați lucruri mărețe. Foarte posibil să deschideți un business propriu sau să îl extindeți dacă îl aveți deja, să concepeti proiecte noi care stârnesc admirația celorlalți și chiar să aveți noroc de sponsorizare pentru ele. Folosiți-vă de abilitățile voastre sociale pentru a stabili anumite conexiuni și colaborări. Banii vin către voi mai ușor ca niciodată, dispuneți de o creativitate sporită și în a-i obține. Bucuria și entuziasmul sunt cuvintele cheie ale anului 2022 pentru voi. Atâta timp cât le aveți puse deoparte, ca pe asul de mânecă, succesul va fi, garantat, de partea voastră.

Anul personal 4

Pentru cei cu anul personal 4, 2022 poate fi piatra de temelie a unor ani fabuloși care vor urma. Este un an cu o încărcătură karmică și practică legată de responsabilitate, ceea ce înseamnă că vei munci serios, cu un angajament și devotament total, pentru a face ordine în viața ta, pentru a rupe anumite patternuri legate de lipsa de implicare sau neasumare și a-ți construi un viitor fulminant. Urmărești să pui bazele stabilității și siguranței în viața ta, dar și să găsești noi metode și resursele necesare pentru a fi eficient în obiectivele tale. O parte dintre cei cu anul personal 4 au în vedere renovarea sau construirea unei locuințe și a unui cămin adevărat, achiziționarea unei proprietăți, poate noi studii în domenii diferite. Vremuri plăcute în căsnicie și iubire vin pentru cei aflați în relații solide și armonioase.

Anul personal 5

Celor cu un an personal 5 le recomandăm să își dea voie să viseze și să găsească în ei înșiși curajul de a face pașii necesari pentru a îmbrățișa schimbările dorite. Aveți încredere în intuiția voastră și lăsăți-vă purtați de fluxul vieții. Anul 2022 vă încurajează în demersurile voastre noi și este un an expansiv și aventuros pentru voi. Străduiți-vă să obțineți acel job la care visați, călătoriți mai mult (în condiții de siguranță, bineînțeles), explorați noi modalități de a trăi dacă nu sunteți mulțumit cu cel actual. Pentru voi, totul este posibil în acest an atâta timp cât vă permiteți să zburați și îndrăzniți să călcați pe teritorii neexplorate până acum. Aveți încredere în potențialul vostru și faceți cu încredere, luciditate și o bună analiză a tuturor condițiilor voastre acele transformări necesare pentru a reuși. Nu uitați să aveți grijă de voi și, printre atâtea activități, să vă acordați momente de relaxare și să vă întretineți sănătatea.

Citiți continuarea pe pagina următoare >>>


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri