Leul din mine iese întotdeauna la iveală și mă ajută să fac față tuturor situațiilor de viață! Sunt un învingător, dar știu să și pierd.

Fiindcă suntem în plin sezon estival și este momentul ideal pentru a celebra cea de-a cincea zodie a cercului zodiacal, Leul, am vrut să lăsăm aici câteva motive pentru care ne mândrim cu această zodie solară și frumoasă și suntem recunoscători că îi avem în preajma și în viața noastră.

Așadar, în perioada 23 iulie-22 august ne aflăm în zodia Leului, o zodie de foc, guvernată de Soare. Dacă ești Leu sau iubești un Leu sau cunoști un Leu sau cineva drag ție este Leu, mai mult ca sigur că vei fi de acord cu aspectele pe care le menționăm mai jos:

Leul din inima sau din viața ta: 7 motive pentru care să îl iubești și să te mândrești cu el 

1. ☀ Zodia Leu este numai inimă, o inimă bună, nobilă, plină de pasiune, vitalitate, însuflețire și vivacitate. Poate că nici o altă zodie nu exprimă cu atâta putere bucuria de a trăi și plăcerea de a exista. Leul este cunoscut pentru generozitatea spiritului sau pentru căldura firii sale, pentru lumina pe care o degajă, pentru vibrația pozitivă pe care o împrăștie în jurul sau, pentru energia sa inepuizabilă, pentru aura nobilă cu care se înconjoară. Cu un Leu în preajma te simți ocrotit, te simți în siguranță, te simți confortabil în prezența sa, te simți iubit, te molipsești de iubirea pentru viață, căci da, Leul are harul de a transmite mai departe toate acestea. Leul se dăruiește pe sine în relațiile cu ceilalți, în tot ceea ce face, în modul în care trăiește.

Leu, femeia LeuFoto: By Chizhovao /Shutterstock

2. ☀ Nativii Leu au un șarm extraordinar și un magnetism apart, sunt în marea lor majoritate persoane care fascinează pur și simplu, atrag atenția și cuceresc fără să depună niciun efort în acest sens. Este ca și cum s-au născut cu semnul regalității și al strălucirii înscris în fruntea lor. Li se cere sfatul des, cuvântul lor are greutate în față oricui, degajă forță și inspirație, ambiție, autoritate deseori, au prestanța și impun respect. Chiar dacă au o prezență caldă și calmă, aproape aristocratică, sunt blânzi și cumpătați, rareori ridicând tonul, puterea lor interioară se reflectă în exterior prin toți porii lor, iar la un moment dat cercurile se restrang în jurul lor.

3. ☀ Leul este o forță creatoare și o forță a vieții, este ca și cum s-a născut învingător și nu se da bătut niciodată indiferent de circumstanțele în care se află. De aceea, multe dintre persoanele care își transcend condițiile în care s-au născut sunt în zodia Leului. Leul are un foc interior care va arde de-a lungul întregii sale vieți fără a fi consumat în totalitate, vrând să lase în urmă sa o lume mai bună, mai transformată, mai evoluată într-un sens realist și practic. Leul este o zodie care se lasă condusă de idei, dar pentru care acțiunea este un principiu de viață. Pragmatică, dinamică, încrezătoare în forțele proprii, echilibrată, este totodată o zodie matură și inteligentă, care se mai lasă condusă, mai ales în partea a două a vieții de înțelepciune, constanță și perseverență.

4. ☀ Mulți spun despre această zodie că este mândră, cu un ego mare, chiar arogantă, însă Leul este foarte conștient de defectele sale și adesea este perceput și înțeles greșit din cauza siguranței sale de sine și a faptului că nu are nevoie de validări. Da, Leul este orgolios, dar corect și imparțial, onorabil și impartial. Leul are o demnitate aparte, chiar și în fața unor situații umilitoare sau grele și reușește să iasă întotdeauna cu fruntea sus și spinarea dreaptă, neîncovoiat de viață, prin gesturi grandioase, demne de un împărat sau o regină. Un Leu va fi întotdeauna de o sinceritate crasă, va intra în jocul vieții și al discuțiilor cu toate cărțile pe masă, ferindu-se de răutăți, meschinării, manipulări și jocuri mărunte. De asemenea, Leul va face tot ce îi stă în putință pentru a îndeplini ceea ce își dorește, pentru a-și implementa visurile, pentru a-i ajuta și pe cei dragi să strălucească la rândul lor și să răzbească.

zodia LeuFoto: By Dneprstock /Shutterstock

5. ☀ În iubire și în relațiile romantice, dar și în cele de prietenie, Leul este unul dintre cele mai loiale semne zodiacale. Iubește cu pasiune și determinare, transparent și sincer, adesea iubind aceeași persoană până la sfârșitul vieții sale. Chiar dacă sunt puternici și siguri pe ei în general, în iubire Leii sunt calzi, afectuoși, senzuali și tandri, romantici chiar. Le place să primească și să dăruiască iubire în egală măsură, să fie stimulați mental și intellectual, să se afunde în gesturi, dovezi și surprize de iubire. Iubesc ca partenerul lor să fie bine îngrijiit, au nevoie de cineva care să le fie alături în toate momentele lor, și bune, și rele, care să le respecte nevoia de spațiu și independență, dar lângă care să își poată odihni sufletul lor mare. Cu un Leu ca partener de viață nu te vei plictisi, căci Leii au și o latură aventuroasă, adorând să exploreze, să învețe, să experimenteze, să descopere.

6. ☀ Ca prieteni, Leii sunt extraordinar de loiali și generozi, cele mai frumoase, interesante și trainice prietenii sunt cele cu un Leu. Vei avea de învățat de la prietenul tău Leu, îți va spune întotdeauna adevărul și îți va fi o adevărată călăuză și model în viață. Conexiunile cu un Leu sunt profunde, trainice și intense. De asemenea, în situații limită sau atunci când ai nevoie de ajutor, Leul este un sprijin de încredere și o persoană săritoare, gestionând cu ușurință cele mai dificile situații. Nu se pierde ușor cu firea, are o stăpânire de sine fantastică și chiar dacă este emotiv, un ceva aparte din natura sa intrinsecă îl va face să fie ascultat imediat.

7. ☀ Cu o personalitate complexă, Leii nu fac nimic cu jumătăți de măsură, pentru ei este totul sau nimic. Știu să piardă, știu să câștige, dar pentru ei este mai important să lupte, chiar până în ultima clipă. Iubesc, trăiesc, muncesc și își pun tot sufletul în proiectele și lucrurile pe care le fac. Sunt spontani, se bucură de orice lucru mărunt al vieții, dar întotdeauna planifică măreț și visează cât mai sus, de aceea se spune despre ei că au așteptări mari în general, nu doar de la ceilalți. În sinea lor însă, au și o latură vulnerabilă și sensibilă, sunt asemenea unor copii mari care nu au uitat să copilărească, să zâmbească cu gura largă de uimire și să se bucure de orice.

Foto fr si main: By Julia Ardaran /Shutterstock


Vizionare placuta

Iti plac articolele Garbo?
Sigur o sa iti placa si pagina noastra de Facebook :)
Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului 7 cele mai bune motive pentru care sunt mândru că sunt în zodia LEU.