6 Mai 2020 publicat în Horoscop 8 share-uri

IN ACEST ARTICOL:
Credeați că nu ne mai învățăm minte niciodată? Ba chiar ținem să vă contrazicem. Ultima super luna plină a anului, Luna plină în Scorpion, ne învață să stăm drepți și demni ca brazii, flexibili ca trestia și fără suferințe ca cerul.

Pe 7 mai 2020 cerul nopții va fi acoperit de o luna plină superbă, ultima super lună plină a lui 2020.  Este o luna plină care, din punct de vedere astrologic, va cădea la 17 grade în semnul Scorpionului. În cultura amerindiană, luna plină a lui mai este cunoscută și sub denumirea de Luna Florilor.  Această conjuctură astrologică este de așa natură încât invocă profunzime, o sondare în adâncurile cele mai mari ale sentimentelor noastre, dar și nevoia de a stabili contacte, conexiune și legături ce pot fi în multe feluri, dar numai superficiale nu.

Scorpionul își dorește ardere, purificare, pasiune, simțire la nivelul ei cel mai profund și noi toți, în perioada de dinainte și de după această lună plină ne vom ancora în transformări și schimbări interioare adânci, cu multe reverberații și în exterior. Conjuctura lunii cu Neptun ne ascute intuiția, înțelegerea sentimentelor, dar și creativitatea, aducând cooperare, iertare și compromisuri acolo unde ele nici cu gândul nu îndrăzneau să existe până acum.

Luna plină în Scorpion (7 mai) luminează în interior 

Faptul că această lună plină este în Scorpion nu este întâmplător. Rând pe rând, cad secretele, minciunile, lucrurile ascunse ca niște draperii învechite de care nimeni nu mai are nevoie. Dacă aveați nelămuriri și multe semne de întrebare rămase fără un răspuns vizavi de un fost partener de viață, de familie sau de afaceri, foarte posibil ca în această perioadă să elucidați misterul sau vi se va revela singur.

Foto: By Unholy Vault Designs /Shutterstock

Nu ne vom putea ascunde nici de noi înșine căci Scorpionul ne aruncă o oglindă a lucidității și a autenticității chiar în fața noastră. Nu avem încotro decât să recunoaștem cine suntem cu adevărat, ce ne dorim cu adevărat, cum putem îndrepta ce am greșit (acolo unde este cazul). Ne rupem de unele pattern-uri și admitem încheierea anumitor cicluri pentru noi, chiar și în iubire, indiferent cât de dureros poate părea momentan.

Ne vindecăm, ne eliberăm și ne reecalibram energetic și emoțional. LECȚIA ONOAREI ÎN IUBIRE.

Dacă am încheiat relații într-un mod de care nu am fost mândri sau de care nu ne-am vindecat, această luna plină în Scorpion ne reînvață lecția demnității. Ne acceptăm luptele trecute cu onoare, la fel ca și sfârșiturile. Este momentul de a crea spațiu, timp și loc pentru noi începuturi, pentru noi visuri, pentru noi emoții. Indiferent de cât de mult ați fost răniți în trecut în dragoste sau de o altă persoană, deschideți-vă inima și dați-vă voie să visați din nou frumos, lăsând lucrurile să curgă și să se întâmple, fără să mai opuneți rezistență sau să rămâneți blocați în trecut.

Lucrurile, sentimentele și chiar relațiile au o șansă să fie vindecate dacă sunt aduse la suprafață și nu blocate în interior. Luna plină în Scorpion în opoziție cu Taurul ne invită să lucrăm cu propriile răni, să ne vindecăm traumele nevindecate complet până acum, să sondăm în complexele noastre emoționale. Oricum ar fi, sentimentele se cer a fi exprimate în următoarele 2 săptămâni de după această luna plină căci doar astfel vor fi eliberate și echilibrate.

Nu va fi ușor, bineînțeles, dar va merita din plin căci la finalul acestei autoanalize se vor așterne în sufletul nostru acceptarea, renunțarea, vindecarea, împuternicirea, speranța. Polaritatea dintre CE ESTE AL MEU /FORMA (Taurul) și ce este AL TĂU /TRANSFORMAREA (Scorpionul) se dorește a fi adusă la armonie. Soarele în Taur ne îndeamnă să ne bucurăm de o fericire tangibilă și să simțim pură plăcere în micile bucurii ale vieții, în timp ce Scorpionul ne atrage atenția asupra complexității și nebuloaselor vieții.

Trebuie să menționăm și un alt aspect: această super luna plină în Scorpion are multe influențe benefice și datorită sextilului creat de Mercur și Neptun. Deși sentimentele vor fi intensificate și noi, poate mai sensibili ca de obicei, există o componentă a vindecării și a compasiunii în aceste conjucturi care se va manifestă la mai multe niveluri. Mulți vor găsi mângâiere și alinare în aceste vremuri de acolo de unde se așteptau mai puțin, iar ancorarea în propria spiritualitate și dezvoltarea relației cu universul și divinitatea ne va ajuta să depășim multe obstacole.  Printre zodiile cel mai puternic influențate de această lună plină în Scorpion se numără Capricornul, Peștii, Fecioara, Taurul, Vărsătorul, Leul, Racul.

Iată și câteva cuvinte și mantre de Luna Plină pe care să le rostiți în această perioadă a lunii pline vindecătoare în Scorpion. Vă vor ajuta să vă recentrați și să vă reconectati la voi înșine și la energia binefăcătoare a universului și a divinului:

Rugăciune/ invocație de Lună Plină 

Foto: By Donma Digital Art /Shutterstock

Din cap până în picioare, mă las învăluit de lumina tămăduitoare și protectoare a lunii...

Mă eliberez de orice suferințe, răni, judecați sau îndoieli care mă împiedică să fiu eu în varianta mea cea mai strălucitoare…

Evoluez, dar prin alte mijloace decât cele ale durerii și ale respingerii...

Radiez pace deplină, bucurie, iubire, sunt sănătos, regenerat și revigorat…

Sunt profund recunoscător și îi mulțumesc divinității pentru darul prețios pe care mi l-a făcut și care se numește viață...

Mă vindec...

Îmi simt inima inundată de puterea iubirii…

Mă las călăuzit de forță divină și de puterea luminii…

Am încredere în mine și știu că drumul meu îmi este luminat chiar și în vremuri întunecate...

Inima mea vibrează pe frecvența luminii, sufletul meu cânta cântecul fericirii, corpul meu salută dansul sănătății, iar mintea mea este ancorată în prezent…

Simt gratitudine și apreciere prin toți porii mei și știu că sunt iubit, valoros, special și binecuvântat, ceea ce îți doresc și ție să simți din toți rărunchii ființei tale...

Să ne vedem în bine! Să ne vedem cu bine!   

Amin!

Foto fr si main: By kdshutterman /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri