Horoscopul chinezesc 2025 începe pe 29 ianuarie 2025 și se va încheia în dată de 16 februarie 2026. Este considerat a fi Anul Șarpelui verde de lemn și direcțiile sale energetice vor fi trasate de această zodie înzestrată cu multă înțelepciune, inteligență și agilitate, adaptabilitate, dar și cu farmec și intuiție. Un an al Șarpelui stă sub semnul transformării și al reînnoirii și aduce cu sine oportunități nenumărate de a evolua în acest an, elementul lemn fiind la rândul sau asociat cu creșterea, inovația, flexibilitatea și capacitatea de rezistență.
Te invităm să descoperi previziunile astrologice complete pentru primul semn zodiacal al zodiacului chinezesc, și anume Șobolan, zodie ce va avea parte de o călătorie interesantă și plină de provocări și reușite în 2025.
Horoscop chinezesc 2025 pentru zodia Șobolan
Zodiacul chinezesc are ca punct de plecare calendarul chinezesc și se bazează pe un ciclu repetitiv de 12 ani, asociind un anumit animal și caracteristicile sale cu fiecare an din ciclul respectiv. Șobolanul este zodia care deschide zodiacul chinezesc și este o zodie cu o inteligență fină și cu un spirit al observației ieșit din comun. Este totodată deosebit de muncitoare și intuitivă, tenace, sociabilă și organizată, plină de resurse și punând accent pe valorile familiale, dar și pe cele ale prieteniei.
2025 poate fi un an memorabil pentru zodia Șobolan, un an al succeselor personale și profesionale și al marilor schimbări. Drumul Șobolanului în 2025, anul Șarpelui de lemn, va fi despre găsirea echilibrului și a iubirii armonioase, despre puterea conexiunilor interumane și a socializării, despre curajul unor noi începuturi pe plan profesional.
Cei care aparțin zodiei Șobolan s-au născut în anii:
- 31 ian 1900 – 18 feb 1901
- 18 feb 1912 – 5 feb 1913
- 5 feb 1924 – 24 ian 1925
- 24 ian 1936 – 10 feb 1937
- 10 feb 1948 – 28 ian 1949
- 28 ian 1960 – 14 feb 1961
- 16 feb 1972 – 2 feb 1973
- 2 feb 1984 – 19 feb 1985
- 19 ian 1996 – 6 feb 1997
- 8 feb 2008 – 25 ian 2009
Horoscop chinezesc 2025 DRAGOSTEA pentru zodia Șobolan
În dragoste, nativii Șobolan căsătoriți sau implicați într-o relație vor avea parte de pasiune, intensitate și momente deosebite, prin care conexiunea dintre cei doi va fi consolidată și reînnoită. Anul aduce însă cu sine și provocări și este foarte probabil ca atenția Șobolanului să se concentreze mult, mai ales la începutul anului, asupra anumitor probleme de sănătate legate de un membru al familiei sale de bază, ceea ce poate aduce unele discuții în cuplul zodiei Șobolan. Dar prin comunicare deschisă, tact și spunând ceea ce simți, nu doar că vei depăși aceste mici conflicte, dar vei găsi și sprijin și înțelegere din partea partenerului de viață, care se va implica cot la cot cu tine.
În anumite familii ale Șobolanului, găsirea armoniei în familie ține de consens, de petrecerea unui timp de calitate cu cei drag și cu luarea unor decizii importante de comun acord.
Trebuie să mai spunem că 2025 este un an benefic pentru nativii Șobolan care își doresc să își mărească familia și favorizează maternitatea și fertilitatea.
Șarpele aduce nativilor Șobolan single un magnetism aparte și o putere de seducție sporită așa că acestor nativi le va fi mult mai ușor să atragă în viața lor persoana potrivită. Chiar dacă într-un an al Șarpelui, zodia Șobolan va fi mai degrabă orientată către introspecție și timp cu sine, nu ezitați să petreceți timp și cu ceilalți, lărgindu-vă cercurile sociale și cunoscând oameni noi.
Șansele cele mai mari de a cunoaște persoana potrivită este prin intermediul interacțiunii umane și al networkingului, mai ales în prima jumătate a anului. Așadar, pentru nativii Șobolan single, 2025 este un timp al noilor începuturi în dragoste. Soarele poate străluci atât de puternic pe strada voastră încât să vă considerați foarte norocoși și binecuvântați în acest an. În a doua parte a anului putem vorbi chiar și de cereri surpriză în căsătorie sau de planificarea rapidă a unei nunți intime, în familie.
Horoscop chinezesc 2025 CARIERA și VIAȚA PROFESIONALĂ pentru zodia Șobolan
Un excelent an 2025 se anunță pentru nativii Șobolan din punct de vedere profesional, un an în care aceștia își vor depăși propriile limite și vor găsi curajul de a face pașii necesari pentru a-și schimba destinul și traseul profesional. 2025 este despre reușite frumoase, schimbări dramatice, provocări și multă muncă pentru Șobolan! După o perioadă mai relaxantă, de respiro, în prima parte a anului, o perioadă în care acești nativi își încarcă bateriile după un an 2024 greu, își iau ulterior un mare avânt și reușesc să își pună în valoare mai bine abilitățile, să avanseze în acea poziție la care visau sau chiar să își schimbe jobul.
Succesul poate veni la pachet cu noi responsabilități, dar nativii Șobolani nu se dau înapoi de la muncă și dedicare mai ales că eforturile le vor fi bine răsplătite și financiar. Totodată, nativii Șobolan sunt extrem de creativi, au inspirație de moment, dar și intuiție pe termen lung când vine vorba de a-și aprofunda educația sau studiile sau de a începe un proiect nou.
Horoscop chinezesc 2025 BANII ȘI FINANȚELE pentru zodia Șobolan
Unul din motivele pentru care Șobolanul urmărește să își resusciteze viața profesională este și acela de a aduce mai multă stabilitate financiară și siguranță în viața sa, dar și pentru a îmbunătăți calitatea vieții familiei sale. Nativul Șobolan este, prin urmare, extrem de inspirat și motivat atunci când vine vorba de a concepe planuri strategice pentru a-și consolida veniturile și a reduce stresul finaniar. Se documentează, încearcă să își exploateze la maxim abilitățile și chiar cere consiliere și sfatul unor profesioniști pentru a elabora un plan de afaceri sau un plan de creștere financiară.
Unii nativi Șobolan pot face cheltuieli suplimentare atunci când vine vorba de un vis mai vechi de-al lor precum achiziționarea unei locuințe, dar nu vor face rabat de la calitate și vor fi în al nouălea cer, fericiți cu alegerea lor și percepând-o ca pe o investiție pe termen lung.
Horoscop chinezesc 2025 SĂNĂTATEA pentru zodia Șobolan
2025 se anunță a fi un an aglomerat și plin pentru zodia Șobolan, cu multe obiective de îndeplinit și elemente care se schimbă și sunt în perpetuă mișcare în viața sa, astfel încât sfatul astrologilor este acela de a nu vă neglija sub nicio formă sănătatea. Faceți pauze mai lungi ori de câte ori vă simțiți epuizat și luați-vă o vacanță binemeritată și relaxantă singuri sau alături de cei dragi.
Nu neglijați nici controalele de rutină sau tehnicile de relaxare care vă ajută să gestionați mai bine stresul din viață voastră.
Recomandăm atenție sporită la semnalele corpului și mai multă conectare socială și cu cei dragi pentru a vă menține echilibrul mental și emoțional. Nu trageți de voi atunci când simțiți că nu mai puteți, ci odihniți-vă corespunzator pentru a evita burnout-ul. Mișcarea trebuie să devină un stil de viață permanent dacă doriți să vă mențineți un nivel al energiei înalt pentru a îndeplini tot ce v-ați propus în acest an.
Îi dorim un an de poveste zodiei Șobolan!
Foto fr si main: Siam Vector /Shutterstock
Întotdeauna am fost fascinat de dualități: ordinea și haosul, știința și spiritualitatea. Ca analist, îmi place să găsesc modele și conexiuni în date, iar ca astrolog, să interpretez simbolurile cerului. Cu o configurație...
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară