Săgetătorul este zodia care își mută focusul de la conexiunea și intimitatea cu alte persoane sau chiar cu noi înșiși la lumea însăși și la modul în care ne raportăm la ceva mult măreț decât universul nostru imediat, poate chiar dincolo de el. Arcașul urmărește să își lărgească perspectivele și să își extindă mintea și spiritul prin diverse metode: prin călătorii, excursii, învățând lucruri noi, descoperind lucruri noi, îmbogățindu-și cunoștințele și acumulând noi informații în noi domenii, stabilind interacțiuni sociale extinse. El aspiră către găsirea unui sens mai înalt al existenței pe Pământ, iar noi îl căutăm mai abitir ca niciodată sub acest ciclu.
Sub această nouă energie degajată de traseul Soarelui în zodia Săgetător, suntem mai deschiși și mai dornici să ieșim din zona noastră de confort sau chiar din casele noastre și să ne asumăm mici riscuri, să explorăm mai mult lumea dimprejurul nostru, lumea în diversitatea ei fascinantă. Ne împingem limitele dincolo de locul în care le știam noi… Săgetătorul este o zodie dinamică, în permanentă mișcare, de aceea vom resimți această mobilitate și dorința de mișcare și în noi prin intermediul activităților și al acțiunilor pe care le vom întreprinde (chiar și mișcare fizică, sub forma călătoriilor, a plimbărilor în aer liber sau a drumețiilor).
Săgetătorul este însetat de cunoaștere și își cere drepturile de a-și mări orizonturile, de a explora, de a-și îmbogăți experiențele, credința sau spiritualitatea, de a călători sau de a se aventura în necunoscut și pe teritorii nebătute de piciorul său până acum, de a-și îndeplini și trăi visurile cu ochii și tot ceea ce este. Marte își face și el simțită prezența în acest context astral și este alături de noi îndemnându-ne la acțiune, făcându-ne să ne simțim mai motivați, mai puternici, dar făcându-ne în același timp și mai impulsivi și gata să ne consumăm energia prea repede și inutil de multe ori.
Gradul nostru de conștientizare și de înțelegere a lumii din jurul noastru se extinde și tindem să privim cu optimism, încredere și curaj dincolo de responsabilitatiile și detaliile vieții noastre de zi cu zi. Viața pare a fi sub acest ciclu și despre căutările noastre spirituale, despre nevoile sufletului nostru, despre ceea ce îl hrănește și crește, nu doar despre asigurarea nevoilor de bază. Așadar, în această perioadă suntem și asumați, mai insuflați, mai îndrăzneți, mai conștienți de puterea pe care o avem și de abilitățile noastre de a-i influența pe ceilalți prin ideile, cunoștințele și cuvintele noastre.
Și da, atunci când vine vorba de conexiunile și legăturile noastre cu ceilalți, simțim cu adevărat că ideile și cuvintele noastre au valoare și greutate în fața celorlalți, că ele contează cu adevărat și că pot declanșa schimbări în cercul nostru mai mic sau mai lărgit așa că este indicat să ne folosim de ele într-un mod pozitiv și constructiv.
Foto: Cloud_Walker /ShutterstockCu toate acestea, această energie entuziastă și stimulantă poate fi blocată pe alocuri de careul pe care Soarele în Săgetător îl realizează cu Saturn pe 23 noiembrie. Da, ne simțim liberi și pregătiți să înfruntăm orice obstacole și provocări de dragul sentimentului de libertate, să ne distrăm și să ne bucurăm de viață mai mult, dar Saturn este poziționat astfel încât să ne amintească să nu uităm nici de angajamentele și prioritățile noastre atunci când o facem. Libertatea aceasta nu înseamnă fuga de responsabilități și rebeliunea adolescentină, ci o libertate matură, de adult care cunoaște foarte bine ceea ce are de făcut și ceea ce este liber să viseze și să implementeze după ce s-a achitat onorabil de îndatoririle sale.
Cu toată dorința noastră de descătușare și eliberare, Saturn ne pune față în față cu unele obstacole, cu realitatea pe care ne-am creat-o la momentul actual sau cu unele abordări mai practice ale unor situații familiale și planuri astfel încât să ne întindem aripile și să zburăm, dar să rămânem totuși ancorați în rădăcinile noastre și să aterizăm tot pe pământ. Pot interveni anumite blocaje temporare, o oarecare lentoare în a se întâmpla ceea ce ne dorim, unele decepții sau dezamăgiri de moment, de aceea este bine să nu ne creăm neapărat niște așteptări bătute în cuie și nici să nu lăsăm sentimentul de singurătate să pună stăpânire pe noi.
Să avem multă răbdare și multă înțelepciune în această perioadă. Pentru unii dintre noi, balanța sub aspectul acestui careu poate înclina mai degrabă înspre îndeplinirea unor responsabilități sau luarea unor decizii care implică un sacrifiu sau un angajament asumat pe care nu ni-l doream neapărat în această perioadă, doar că situațiile pot fi de așa natură încât să nu avem o altă opțiune în momentul respectiv.
Un alt aspect demn de menționat în acest ciclu al Soarelui în Săgetător este și prezența lui Neptun în Pești. Astrologul Narayana Montúfar semnala pentru https://www.refinery29.com că vom resimți această influență cu precădere în preajma Lunii pline de pe 27 noiembrie și în perioada dintre 11 decembrie – 2- decembrie, când va predomina confuzia.
Astrologul ne sfătuiește, dacă se poate, să amânăm luarea unor decizii de care nu suntem siguri în acest interval de timp, mai ales că informația care ni se dezvăluie sau ni se prezintă în această perioadă nu este neapărat completă și poate fi părtinitoare. “Este important să ne folosim de acest moment pentru a ne concentra asupra propriei persoane și să ne odihnim – un sezon al Sărbătorilor haotic nu este pentru oricine”, adaugă astrologul.
Foto fr si main: michelangeloop /Shutterstock
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice
3 noi terapii celulare aprobate de FDA. 74% dintre studiile aflate în desfășurare sunt dedicate oncologiei
Cancerul de sân triplu negativ (TNBC) în România. Sondaj: 7 din 10 paciente chestionate cu TNBC au până în 50 de ani