Numerologie: Energia lunii octombrie 2023 este reprezentată de 8, cifra răsturnată a infinitului: Se deschide ușa multor posibilități și unele dorințe puternice ale sufletului se pot materializa

27 Septembrie 2023 publicat în Horoscop 683 share-uri

Aflată sub îndrumarea energetică a cifrei 8, octombrie 2023 poate fi o lună a tuturor posibilităților, o lună în care, dacă ne canalizăm eforturile și puterea de muncă înspre atingerea obiectivelor personale, putem deschide ușor poarta abundenței pentru noi.

Numerele au un limbaj fascinant, iar prin intermediul lor uneori universul încearcă să ne transmită niște mesaje specifice. Încadrată în contextul anului căruia îi aparține, fiecare lună în parte are o energie specifică din punct de vedere numerologic care îi trasează niște direcții vibraționale și ii imprimă anumite caracteristici aparte. Cea de-a doua lună a toamnei, octombrie 2023, se află sub amprenta numerologică a cifrei 8 și acest fapt incontestabil poate fi sesizat printr-un simplu calcul numerologic. Astfel, adunând și reducând cifra lunii pe care o avem în vedere – (luna octombrie în cazul nostru, luna a 10-a din calendar) cu cea a anului în care ne aflăm (2023 = 2 + 0 + 2 + 3 = 7), vom obține cifra 8. 10 = 1+0 = 1, iar 1 + 7 = 8.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. 5 MAI – Eclipsă de lună prin penumbră și Lună plină în Scorpion – Cât trăim, învățăm, aflăm și experimentăm. Lecția inimii ușoare! 2023 are tema energetică a lui 7! Este o Poartă divină către Sine (anul Devenirii), un an despre TINE și decodificarea misiunii Sufletului tău Numerologie: direcții energetice pentru Ianuarie 2023. Prima lună a anului are energia universală 8. Timpul pentru A FACE (acțiune), A FI (asumare) ȘI A IUBI (ancorare)!  

Așadar, aflată sub îndrumarea energetică a cifrei 8, octombrie 2023 poate fi o lună a tuturor posibilităților, o lună în care, dacă ne canalizăm eforturile concentrate, și puterea de muncă înspre atingerea obiectivelor personale, putem deschide ușor poarta abundenței pentru noi. Atunci când suntem aliniați cu noi înșine și la această vibrație a abundenței, 8 poate reprezenta prosperitatea materială și financiară, dar și pe cea spirituală (“precum în cer, așa și pe pământ”) și ne poate aduce mai aproape de ceea ce ne dorim. Având în vedere poziția acestei cifre, putem spune despre 8 că este o cifră stabilă, bine ancorată în pământ, teluric, dar îndreptată și către cer, către infinit în același timp.

Numerologie: APRILIE 2023 – O lună extraordinară pentru a ne echilibra relațiile! Energia lui 2 este mai puternică ca niciodată Luna Martie 2023 poate fi magică, intrăm într-un nou ciclu! Într-o lună cu Vibrația Universală 1 se reactivează energia începutului și a schimbărilor care pot face diferența Numerologie: Februarie 2023 – luna cu cifra universală 9 – închiderea unui ciclu! Lasă să plece ca să faci loc să vină
Foto: PHOTO JUNCTION /Shutterstock

8 însumează în esența sa un potențial fabulos și de a aduce unele schimbări pozitive în viața noastră, important este să facem pași mici, dar siguri, înspre dorințele noastre, să acționăm în fiecare zi, cât de puțin, pentru a fi mai aproape de ceea ce ne dorim. Se știe că 8 răsturnat este cifra infinitului și este de aceea frecvent asociată cu infinitul posibilităților, cu iubirea infinită, cu o energie care nu se termină niciodată, cu ceva pe care îl avem sau îl vom avea din abundență și care nu se va epuiza niciodată. 8 ca simbol repetitiv poate spune și povestea acestui ciclu perpetuu între a da și a primi. Ne este dat și dăruim la rândul nostru și tot așa…

8 este cifra care face legătura și între planul material și spiritual, ea poate simboliza și încrederea în sine și credința în divinitate, curgerea acesta karmică, înțelepciunea, compasiunea, împlinirea destinului personal, prosperitatea și atingerea potențialului personal manifestat sub formă de succes. 8 vorbește și despre puterea ciclicității, despre ciclul acesta continuu între început și sfârșit, între sfârșit și început.

Pe 22 februarie se activează cel de-al doilea portal al lunii– Portalul 222. Unde-s doi, puterea creşte! Lecția Unității HOROSCOP 12.12.2022: Daruri Divine și oportunități Karmice în ziua ce deschide portalul reînnoirii, când imposibilul devine posibil Luna MAI 2023 – mai mult din tot ceea ce ne dorim. Luna cu vibrația lui 3 are o energie divină și manifestări creatoare. Avem datoria Bucuriei în această lună!  

Totodată, energia cifrei 8 vorbește și despre potențialul infinit care există pentru fiecare din noi și simbolizează echilibrul, pacea și stabilitatea interioară, mai ales că ne aflăm deja în sezonul Balanței, zodia armoniei și a echilibrului. Lasă-te călăuzit de intuiția ta în această perioadă și încearcă să gândești pozitiv, dar în același timp și să investești efort și intenție în planurile tale căci universul te va recompensa din abundență pentru munca ta.

8 este asociat în numerologie și cu responsabilizarea, cu această capacitate de a lua decizii, el este un simbol și al disciplinei, al eficienței, al autorității și al competenței, deci ne este lesne de înțeles cum putem atrage în această perioadă ceea ce ne dorim în viețile noastre. Energia cifrei 8 vorbește și despre capacitatea de a lua ceea ce ne aparține folosindu-ne de talentele și abilitățile noastre, având încrederea în darurile cu care am fost dăruiți, în prevalența minții asupra materiei. Prin urmare, această perioadă este excelentă pentru a ne lăsa călăuziți de voința noastră și de a ne exercita puterea personală acolo unde simțim că avem cel mai mult nevoie de ea pentru a fi fericiți sau a ne îmbunătăți viețile.

Portalul magic 2:2 se deschide pentru noi pe 2 februarie: Potențial dublu de manifestare a dorințelor! Ce-i al tău e pus deoparte, dar fă un pas (sau 2) înspre el Numerologie: Calculează Cifra Numelui și descoperă ce spune despre tine și persoana iubită – este Sufletul Pereche? Portalul 55 se deschide la început de Mai! Urmează una dintre cele mai puternice zile pentru manifestarea schimbărilor dorite - ziua 5 din luna a 5-a!  

Ai credință și încredere că tot ce este al tău este pus deoparte și va veni ușor către tine când tu ești în aliniament cu propria persoană, fără să fii însă dependent de dorința ta și fiind recunoscător pentru tot ceea ce ai deja și tot ceea ce vei avea sau este deja în drum spre tine. 8 ne face să fim mai responsabili pentru noi înșine și să ne asumăm propriul destin în mod proactiv, creativ și cu simțul răspunderii.

Foto fr si main: Natali _ Mis /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri