Horoscopul dragostei 2023 zodia Leu: familia și prietenii
Ca și în relația de cuplu, în primul trimestru al lui 2023 nativii Leu vor încerca să rezolve problemele pe care le au cu membrii familiei lor. Sunt conștienți că acestea nu pot fi rezolvate de ceilalți, căci dacă așa ar fi stat lucrurile, s-ar fi văzut rezultatele până acum.
Prin urmare, Leii vor lua asupra lor responsabilitățile familiei, indiferent care vor fi acestea. Sunt hotărâți să protejeze și să îngrijească membrii mai vulnerabili ai familiei lor, pot vizita și relua legături cu rude îndepărtate, se pot ocupa de moșteniri sau de proprietăți lăsate în paragină.
Vor da sens valorilor materiale ale familiei și vor ști să le fructifice.
Începând cu vara acestui an, în familia Leilor se așterne armonia, de care se vor bucura până la finalul anului 2023.
În ceea ce privește prieteniile, 2023 este un an al curățeniei. Nativii Leu nu vor mai fi dispuși să îi păstreze alături pe acei prieteni cu care nu mai rezonează. Nu vor rupe relațiile definitiv și nu se vor certa cu aceștia, dar nici nu vor da curs dezvoltării în continuare a acestor prietenii. Mai degrabă se vor retrage.
În schimb, începând cu finalul primăverii acestui an, Leii pot construi noi relații, pot cunoaște oameni foarte interesanți care să le ofere alte lecții ale prietenii sau alături de care să devină parteneri în afaceri.
Nativii Leu își urmăresc destul de bine interesul în acest an, pentru că au nevoie de rezultate ca să-și recapete echilibrul interior.
Anul 2023 va fi unul prosper pentru nativii Leu, atât în ceea ce privește emoțiile și planul sentimental al acestora, cât și privind cariera și afacerile.
Sursa foto articol: ivgaphotographer/ shutterstock.com
De ce ajung femeile din România la psiholog. ”Trăim într-o cultură în care femeia e învățată să pună nevoile celorlalți înainte”
Metroul bucureștean scurtează drumul spre prevenția cancerelor asociate infecției cu HPV
“Love Fair”, târgul caritabil care schimbă soarta animalelor fără stăpân
Țările din Europa în care se fac cele mai multe transplanturi de celule stem. Pe ce loc e România?