11 Iulie 2022 publicat în Horoscop 1946 share-uri

IN ACEST ARTICOL:

Luna plină de pe 13 iulie, ora 21.38 (ora României), este un eveniment astral ce merită adus în discuție deoarece ne va influența pe o perioadă de până la 2 săptămâni (până aproape de luna nouă de pe 28 iulie). Această lună plină a lui iulie cade la 13 grade în semnul cardinal și de pământ al Capricornului, zodie guvernată de Saturn - planeta structurii, a înțelepciunii, a karmei și a responsabilității, și de aceea vine la pachet cu o energie mai “greoaie”, de pământ, dar nu negativă.

Dacă știm principalele direcții energetice ale acestui eveniment astral, putem folosi această energie pentru a ne pune ordine în viețile noastre, pentru a curăța și a organiza, pentru a ști ce avem de făcut pe moment (chiar dacă în circumstanțele astrale actuale aceasta poate însemna a lua niște decizii mai dure, mai tranșante sau mai dificile care implică, după cum se spune în popor, a tăia în carne vie) astfel încât pe viitor să ne fie bine.

Luna plină în Capricon va crea o opoziție cu Soarele în Rac, iar această axă Rac –Capricorn are în vedere și găsirea unui echilibru între viața privată, dorința de intimitate în sânul familiei și a întoarcerii către sine, sensibilitate, rădăcini, nevoia de afecțiune, tandrețe și evadarea din pânză responsabilităților (energia Racului) și viața publică, cariera, imaginea, independența, realizările, recompensele și responzabilizarea, soluțiile concrete (energia Capricornului).

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Astroevenimentele din iunie 2026 vin ca o furtună emoțională! Luna în care iubirea, adevărul și trecutul scapă de sub control Lună plină în Capricorn 30 iunie - Luna Trandafirilor (cu spini): un moment astral dulce-amar cu tensiuni de Mercur retrograd 31 mai - Luna plină a Florilor! 3 zodii care vor avea parte de cel mai bun sfârșit de lună din semestrul I 2026

Capricornul este un semn stabil, pragmatic, hotărât și ambițios, iar Saturn vine deseori și cu lecții ale disciplinei și ale karmei, lecții legate de familie, obligații, limite și responsabilități, dar și muncă asiduă. Prin urmare, energia acestei luni pline în Capricorn va fi mai ales despre modul în care ne putem autoresponsabiliza astfel încât să ne depășim stările de nefericire, neîmplinire, de irosire a acestui timp pe care îl petrecem pe Pământ (Saturn este și maestrul timpului, da).

Luna plină în Capricorn de pe 13 iulie vine cu lecții karmice, lecții de familie și lecții ale responsabilizării propriei vieți

Simțim că trăim niște vieți pline de sens, în acord cu cine suntem? Ne-am găsit adevărata menire în viață? Simțim că fructificăm și că folosim în mod responsabil, cu folos nouă și celorlalți această nestemată pe care divinitatea ne-a pus-o la dispoziție – timpul? Dacă da, suntem niște norocoși, ne putem considera aliniați cu scopul nostru pe această planetă. Dacă nu, atunci am face bine să profităm de acest avânt constructiv, de împuternicire și de putere, cu care ne investește acest eveniment astral și să implementăm acele schimbări necesare pentru a ne conduce viața în direcția în care ne dorim. Dacă știm ce ne dorim, trebuie să ne și trezim și să facem pași pentru a merge în acea direcție, atât cât ține de noi.

Eclipsa de Lună Plină în Pești, 28 august 2026.Ne confruntăm cu adevărurile pe care nu le mai putem evita. Ce răspunsuri primim? HOROSCOP: Luna Plină în Leu are puterea a 100 de luni! Primim curaj să facem ce ne dorim cu adevărat Noul an începe tandru! Luna Plină în Rac din 3 ianuarie 2026 ne arată că nu trebuie să alegem între vulnerabilitate și ambiție

Capricornul este în mod tradițional asociat de unii astrologi și cu țapul de mare, un animal marin mitologic unic despre care se spune că este pe jumătate pește, pe jumătate țap, dar și cu zeul Sumerian al înțelepciunii și al apelor. Nu este întâmplătoare această asociere a Capriconului cu țapul de mare căci acest personaj legendar are calități extraordinare și rare, fiind capabil să urce și străbată cele mai înalte culmi, dar în același timp și să se scufunde în cele mai adânci ape ale oceanului. La un nivel simbolic, face referire la capacitatea noastră de a privi lucrurile din perspective diferite și diametral opuse, ambele la fel de importante, și de a ne accepta și onora această superbă dualitate a felului nostru de a fi, de a urca și de coborî cu aceeași putere și inteligență astfel încât să depășim orice obstacole și provocări și să ajungem acolo unde ne dorim să ajungem.

Etalare Tarot Luna Plină în Rac din 3 ianuarie 2026: ce adevăr emoțional iese la suprafață pentru fiecare zodie? Tarot pentru Luna Plină în Balanță (1–2 aprilie): adevărul iese la lumină și compromisurile se destramă Mesajele Tarotului de Luna Plină în Fecioara (3 martie): Adevăruri ce nu mai pot fi ignorate ies în sfârșit la lumină
Foto: Benjavisa Ruangvaree Art /Shutterstock

Luna plină de pe 13 iulie este un eveniment astral special și datorită celorlalte conjuncturi pe care le creează cu alte planete și despre care vă vom povesti un pic mai jos. Prin urmare, această lunație are în vedere anumite conexiuni cu planeta Mercur și Uranus, dar va crea o conjuncție la 27 de grade și cu Pluto, planeta regenerării și a ceea ce nu este vizibil, ceea ce înseamnă că pentru unii dintre noi vor există unele revelații legate de lucruri din trecut care au fost îngropate sau ascunse vederii sau vom fi puși în situația de a confrunta sau a sta față în față cu unele lucruri nu neapărat confortabile, ci poate un pic mai greu de dus.

Foto: Golubovy /Shutterstock

Pe de altă parte, unii dintre noi simt acut suflul realității și sunt extrem de lucizi în a-și autoanaliza viața. Să nu ne mire dacă decidem de unii singuri (deși pare spontană, decizia a fost intens rumegată de-a lungul timpului), cu maturitate, responsabilizare și asumare să încheiem anumite procese, proiecte sau planuri din viețile noastre, care ne țineau pe loc sau să admitem, fără a ne declara învinși sau a renunța definitiv la ele, că pentru unele acțiuni sau dorințe ale noastre pur și simplu acum nu este momentul potrivit.

Horoscop SEPTEMBRIE 2026: Prima lună de toamnă nu vine cu mâna goală -ieșirea din crize! Astro-previziuni pentru cele 12 zodii Luna Nouă în Rac (14 iulie 2026) în plină retrogradare a lui Mercur: Începuturile noi cer pace cu trecutul Horoscopul aprofundat pentru APRILIE 2026. Destine de zodii în luna Paștelui Sfânt, explicate de la A-Z (Berbec- Pești)

De asemenea, un alt aspect al Lunii pline în Capricorn de pe 13 iulie care merită și trebuie menționat este și opoziția acesteia cu planeta Mercur. Este o conjunctură care poate da naștere unor tensiuni sau neînțelegeri în relații, unor probleme de comunicare sau unor sentimente contradictorii, unor prejudecăți legate de anumite acțiuni ale anumitor persoane sau unor mici crize personale. Dar determinarea Capricornului ne ajută să facem lumină în conversațiile noastre și să ne găsim curajul de a purta acele conversații “greoie”, dar atât de necesare, pe care le-am tot evitat și care ar putea realmente să ne clarifice și să ne ușureze sufletul și viața.

Mai mult, Uranus îndulcește și atenuează simțitor din greutatea acestor circumstanțe astrologice și ne ajută să vedem lucrurile din mai multe puncte de vedere, chiar și ale altora, pentru a ne soluționa neînțelegerile și problemele. Uranus ne promite și niște schimbări pozitive și ne poate aduce niște oportunități noi de ne largi gradul de independență, de a experimenta, mai multă ușurință în a face schimbări și a fi ingenioși și curioși cu privire la propriile vieți și cum ni le putem transforma.

Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 decembrie-4 ianuarie? Horoscop IANUARIE 2026 -Startul cosmic al unui an nou puternic pentru toate zodiile (în dragoste, bani, carieră și sănătate) Horoscop Dragoste Martie 2026: Eclipsa de Lună schimbă complet modul în care percepem iubirea

În plus, aspectul Lunii Pline cu Uranus aduce în joc noi date și informații, noi idei și un mod de gândire mai progresist, lăsând liber conversațiilor și dialogului diplomatic, astfel încât să dizolvăm aceste probleme și neînțelegeri. Cu alte cuvinte, când vom pune cap la cap toate datele problemei, mai ales pe cele noi, vom putea să gestionăm această polaritate și să dizolvăm tensiunile și presiunile pe care le simțim ca pe niște pietre deasupra noastră.

O lună plină cu pace și inspirație, dragilor!

Foto fr si main: Pavel Chagochkin /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri