🔸 Adevărul nr. 1: Capricornul se poate dovedi a fi iubitul/a sau partenerul/ partenera de viață ideal/ă, însă mai întâi de toate trebuie să reușești să îi străpungi armura. Este știut că această zodie nu se deschide atât de ușor, iar la începutul unei relații acesta pare oarecum detașat, comod, neimplicat emoțional. Însă odată ce i-ai câștigat încrederea și simte că ești persoana potrivită, Capricornul își va arăta din plin latura sa romantic-intelectuală și va fi afectuos, tandru, iubitor, atent la nevoile și dorințele tale. Te va cuceri prin intelectul său și înclinația sa naturală către cultură, filozofie, poezie, muzică.
🔸 Adevărul nr. 2: Zodia Capricorn este un semn de pământ guvernat de planeta Saturn, ceea ce înseamnă că are o fire pragmatică și rațională ce iubește stabilitatea, dar și ideea unui cuplu bine sudat, în care să se simtă confortabil și acceptat pentru ceea ce este el în totalitatea sa. Capricornul are o faimă, fondată greșit am putea spune, de aventurier. Are însă un magnetism pur și simplu hipnotizant și o prezență care trezește admirație și respect și de aceea nu puțini sunt cei care se vor îndrăgosti de el. Odată ce își asumă angajamentul unei relații sau al unei căsnicii, Capricornii se numără printre cele mai fidele și devotate zodii din horoscop.
🔸 Adevărul nr. 3: Chiar dacă este o ființă sociabilă, ce adoră întâlnirile și ieșirile cu prietenii și poate lega cu ușurință conversații cu oricine, față de o persoană pe care o place cu adevărat, Capricornul are o timiditate și o stângacie adorabilă. Încrezător și sigur pe sine de obicei, dacă te aproprii suficient de mult de el, Capricornul va lăsa garda jos și va dezvălui mai mult din latura sa introvertită și sensibilă. Vei descoperi că are nevoie de spațiul sau, de timpul său cu tine, dar și cu sine.
🔸 Adevărul nr. 4: Capricornul iubește perioada întâlnirilor căci îi place să seducă, să curteze, să descopere și să cunoască mai bine persoana de care este atras. Dacă și-a pus în cap să te cucerească și este sigur și hotărât în privința voastră, se va da de trei ori peste cap pentru a te face să te îndrăgostești de el. Îi vei vedea în acest sens comportamentul de cavaler, latura sa protectoare, gesturile sale de gentleman sau gesturile sale expansive și generoase. Te vei simți în siguranță lângă o astfel de persoană.
🔸 Adevărul nr. 5: Capricornul se numără printre acele zodii independente, autosuficiente, care se simt bine în compania propriei persoane și nu se tem să fie nici singure, nici single. Timpul petrecut cu ele însele este de bună calitate, dar în perioada de maturitate îndeosebi, își doresc să și-l împartă, laolaltă cu inima și căminul lor, cu o persoană pe care o îndrăgesc. Capricornul se îndrăgostește greu și de cele mai multe ori iubirea sa va fi dăruită pe viață dacă între el și persoana respectivă se stabilește o conexiune puternică, autentică, bazată pe râsete, atracție fizică, perspective și obiective comune și o lejeritate a felului propriu de a fi și de a simți în preajma persoanei respective.
🔸 Adevărul nr. 6: Chiar dacă pare o persoană liberă, puternică, asumată și sigură pe ea, chiar non-conformistă, având tendința de a face lucrurile așa cum consideră el, indiferent de opiniile celorlalți, în realitate Capricornul este mai tradiționalist decât pare la prima vedere. Își va dori de aceea ca persoană aleasă să fie plăcută și de familia și apropiații săi și de aceea va căuta pe cineva care să se integreze sau adapteze la stilul său de viață, mai rar invers. De asemenea, prețuieste valorile familiale și ale căminului.
🔸 Adevărul nr. 7: Mai mult în a doua parte a vieții vor învăța nativii Capricorn să se relaxeze, să fie mai flexibili și deschiși, să-și manifeste disponibilitatea emoțională și să renunțe la propriile limitări și idei preconcepute despre cum ar trebui să fie iubirea în ochii celorlalți.
Ilustrație foto: By Zvereva Yana /Shutterstock🔸 Adevărul nr. 8: Una din trăsăturile de bază ale nativilor Capricorn este stabilitatea temperamentului lor, faptul că sunt de obicei calmi și toleranți și au foarte multă răbdare cu ceilalți. Iar atunci când se enervează sau sunt supărați pe persoana iubită, dau dovadă de mult auto-control și stăpânire de sine. De asemenea, în ciuda durității și severității pe care o afișează uneori, sunt persoane blânde și iertătoare. Odată cu orele, le trece și năduful. Uită repede motivul supărării, nici nu țin ranchiună și nu suportă ideea de a se duce la culcare supărați pe persoana iubită și nu brațe în brațe cu aceasta :).
🔸 Adevărul nr. 9: Nu de puține ori, nativii Capricon par calculați, raționali, logici, argumentând des și premeditându-și pașii următori astfel că puțini sunt cei care reușesc să le descopere latura lor pasională și spontană. În intimitate însă, Capricornii își doresc senzualitate și să își exploreze simțurile, dar și trupul și sufletul persoanei iubite, își doresc să se simtă liberi să își exprime dragostea față de parteneră, iubesc gesturile tandre și romantice, cinele savuroase și discuțiile în miez de noapte la un pahar de vin sau la lumina lumânărilor, preludiile și momentele de intimitate pură și autentică. Au o latură ludică și aventuroasă și își doresc un pic de creativitate în dormitor.
🔸 Adevărul nr. 10: Ca partener de viață pe termen lung, un Capricorn îți va fi alături la bine și la rău și va fi un real sprijin pentru tine. Te poți baza pe el în orice situație și circumstanță și nu te va lăsa la greu. Capricornul este ambițios din fire, muncitor, perseverent și te va motiva, stimula și susține și pe ține să îți îndeplinești visurile și dorințele, fie ele mai pragmatice sau mai idealiste. A fi acolo pentru tine, ori de câte ori ai nevoie, chiar dacă uneori nu știe cum să o exprime în cuvinte, este unul din darurile de a avea în viața ta un Capricorn.
🔸 Adevărul nr. 11: Ca soț sau partener, Capricornul este o persoană extrem de responsabilă, practică și organizată, angajată în totalitate în viața de zi cu zi și dornică să își asume îndatoririle sale casnice. Nu suportă tergiversările, este un om puternic ancorat în prezent și excelează la făcut liste și tăiat de pe ele, la rezolvarea chestiunilor practice și la gestionarea finanțelor casei.
Foto fr si main: By Katerina Demyanovskaya /Shutterstock
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară