► Nu este adevărat că Racii merg înapoi, ba chiar le place să privească drept înainte sau în viitor. Racul este o zodie vizionară și avangardistă, care nu trăiește în trecut în ciuda a ceea ce se crede, uneori, despre el. Este drept că sentimentele sale sunt deosebit de intense și puternice, iar un Rac care te-a iubit cu adevărat cu greu își va putea șterge iubirea din minte și inimă, dar Racul nu stă deloc pe loc la nivel de suflet și de evoluție. El se hrănește din planurile sale de viitor, din iubirea din prezent, din proiecțiile sale despre cum va implementa legea atracției și își va trăi visurile cu ochii.
► Racul este un prieten extraordinar, loial și fidel, care va fi acolo pentru tine ori de câte ori vei avea nevoie. Racul crede enorm în relațiile de prietenie adevărată, puternice, care pot învinge testul timpului, aproape la fel de mult sau chiar mai mult decât în cele de iubire. Este extrem de atașat de oamenii săi dragi și investește continuu în aceste relații. Dacă îi soliciți ajutorul, Racul va merge până la capătul lumii și înapoi ca să ți-l acorde.
► Ca iubit/ă, Racul este acea zodie pe care nu o vei uita niciodată căci Racul știe cum să îți intre pe sub piele, chiar în suflet, făcându-te să te simți norocos că ești în viață și că îl ai alături. În plus, pentru un Rac jocul seducției este foarte important. Fiecare pas de cucerire este pentru el ludic, o încercare de a-l descoperi pe celălalt. La el nu funcționează cu jumătate de măsură, pentru un Rac iubirea este totul sau nimic și va oferi tot ce are.
► În relația de dragoste, Racul este un partener plin de pasiune și intensitate, dornic să evolueze alături de tine, să învățați împreună, să vă susțineți unul pe altul, să vă bucurați de intimitate și sexualitate, să trăiți viața intens și să stabiliți o legătură extrem de intensă.
► Se spune, pe nedrept, că Racul traversează perioade de instabilitate emoțională, că trece cu ușurință de la o stare la alta, că are accente de egoism sau că încearcă să manipuleze pentru a atinge ceea ce își dorește. Din punctul nostru de vedere, Racii se numără printre cele mai echilibrate zodii ale horoscopului din punct de vedere emoțional. Chiar dacă trec prin schimbări de dispoziție și sentimente (ca noi alții de altfel), Racii sunt foarte statornici în ceea ce simt și își înțeleg foarte bine structura emoțională, încercând în permanență să devină persoane mai bune, să își corecteze defectele și își îmbunătățească propria persoană.
Foto fr si main: By Dzhulbee /Shutterstock
De ce ajung femeile din România la psiholog. ”Trăim într-o cultură în care femeia e învățată să pună nevoile celorlalți înainte”
Metroul bucureștean scurtează drumul spre prevenția cancerelor asociate infecției cu HPV
“Love Fair”, târgul caritabil care schimbă soarta animalelor fără stăpân
Țările din Europa în care se fac cele mai multe transplanturi de celule stem. Pe ce loc e România?