Compatibilitatea femeii Scorpion cu bărbatul Balanța – 60%
Bărbatul Balanța va cuceri femeia Scorpion prin naturalețea sa și firea pacifistă de care dă dovadă. Aceasta îl admiră pentru ușurința cu care leagă relații și comunică cu cei din jur, pentru capacitatea sa extraordinară de a comunica și senzualitatea naturală de care dă dovadă în orice circumstanță.
Bărbatii Balanță sunt sensibili, au o toleranță de invidiat când vine vorba despre caracterul celorlalte persoane, par să citească gândurile și să aiba abilități de psiholog, vorbind cu voce dulce și având un umor fin și cuceritor. Femeia Scorion se va simți atrasă de toate aceste calitați, însă trebuie să ia aminte la faptul că firea extrovertita a bărbatului Balanța vine la pachet și cu o viață plina de prieteni. Acești prieteni vor fi invitați și acasă, în spatiul intim al familiei, iar cum abilitățile relaționale ale bărbatului Balanța sunt excepționale, el va avea prieteni de peste tot, din zonă și din lume, va vorbi des la telefon, va intâlni și cunoaște oameni cu personalitati atât de diferite. Misterioasa și pretențioasa femeie Scorpion s-ar putea sa nu poată tolera un cerc de prieteni atât de larg și divers și mai ales nu la ea acasă.
De asemenea naturalețea bărbatului Balanța s-ar putea să o facă geloasă și totodată să îi aducă un sentiment de nesiguranță. Femeia Scorpion se poate simți abandonată, neînțeleasă, lăsată pe plan secund sau chiar uitată atunci când bărbatul Balanța se va afunda în proiecte. La un moment dat se va simți singură, iar reproșurile sale îl vor face pe bărbatul Balanța să fugă din relație.
Este un cuplu dificil, poate rezista dacă își respectă unul celuilalt nevoile: femeia Scorpion să respecte nevoile de libertate și relații ale bărbatului Balanța, iar acesta să respecte nevoile de intimitate și prezență ale femeii Scorpion. Citeste mai departe in pagina 3 >>
foto: By 4 PM production/ shutterstock.com
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară