15 Aprilie 2013 publicat în Horoscop 66 share-uri

Unii aleg calea burlaciei declarate, altii au relatii serioase, dar cu angajament neserios (sau deloc), iar altii prefera sa zboare din floare in floare pana la adanci batraneti, jurand ca intr-o zi vor face pasul. Iata care sunt cele 3 zodii de barbati care refuza angajamentul iubirii in forma sa oficiala.

Barbatul Varsator

Varsatorul are nevoie de schimbare ca de aer, iar de libertate ca de Dumnezeu. Are o fire contradictorie si plina de paradoxuri, uneori nereusind sa se inteleaga pe el insusi. Prin natura sa, barbatul Varsator este un barbat caruia ii place sa copilareasca si care se maturizeaza cu greu desi au un intelect remarcabil. Desi pasional si capabil sa iubeasca cu adevarat, de multe ori, modul in care isi arata aceasta dragoste este dezastruos uneori. Nu ii place sa fie constrans sa faca ceva, in niciun fel, si nici sa se supuna regulilor unei societati.

Reformator si rebel din fire, se intampla ca de multe ori nici sa nu creada in aceasta institutie a casatoriei, gasind-o perimata si absurda. Nu se va casatori niciodata pentru ca asa trebuie, pentru a inchide gura lumii sau pentru a intra in randul lumii. Iti va arata ca te iubeste nu atunci cand circumstantele o cer, ci atunci cand simte el nevoia de a-si exprima aceasta dragoste si cand are cheful si dispozitia necesara sa isi exteriorizeze sentimentele. Ii este nespus de draga independenta si este atasat chiar si de singuratatea sa.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Acestea sunt cele 2 zodii puternic influențate de Eclipsa de Soare de pe 20 aprilie: Au o întâlnire specială cu propriul destin! Alimentația și somnul sunt aspectele cu cel mai mare impact asupra calității vieții românilor, conform celui mai recent studiu CIPRA Celebrul tenorul italian, Alessandro Safina revine pe scena Salii Palatului din Bucuresti cu un concert memorabil!

Barbatul Varsator este un etern Peter Pan care isi doreste ca el sa fie intotdeauna iubit, rasfatat, dadacit. Are tendinta de a cauta in partenera sa o copie a mamei sale. Ii plac povestile nebunesti de dragoste chiar si la varsta batranetii, mai ales daca trebuie sa calce in picioare conventii, interdictii, reguli, institutii, norme sociale. Este in stare chiar sa-si paraseasca partenera de o viata pentru a simti fiorul nebunescului si al aventurii. Nu il deranjeaza statutul de “necasatorit’, ba chiar ii starneste incantarea, simtind placere si satisfactie stiind ca este “altfel” decat restul lumii.

Foto: Copyright arturkurjan - Depositphotos


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri