Vorbim de aspectul de Lună Nouă care se formează la 2 grade în semnul Scorpionului, dar și o eclipsă de soare parțială care va fi vizibilă în Europa, munții Ural și Siberia de vest, Asia Centrală și de Vest, Asia de Sud și nord-estul Africii. Pe de altă parte, eclipsa parțială de soare nu va fi vizibilă în Canada, Statele Unite ale Americii și țările din America de Sud.
Atunci când o lună nouă este dublată și influențată și de o eclipsă de soare, ne putem aștepta ca destinul, neprevăzutul și chiar fatalitatea să își joace niște cărți importante în perioada următoare. Cum simțim și resimțim noi aceste jocuri și mișcări cosmice? Foarte intens și haotic, cu emoție crudă și pură, dar în același timp avem nevoie de toate acestea pentru a ne curăța, pentru a ne purifica și a ne regenera sufletele.
Energia Scorpionului ne face să sondăm până în adâncurile proprii și să descoperim acele motivații, dorințe și intenții inconștiente și chiar nerostite până acum care au stat la baza unor comportamente sau decizii proprii/sau ale altora. Eclipsele de obicei mișcă molecula cu energie în univers și propagă unda schimbării, ceea ce uneori poate fi inconfortabil și dureros, dar care, la urma urmei, este întru binele, sensul nostru autentic și fericirea noastră.
Foto: solarseven /Shutterstock25 octombrie - Lună Nouă și Eclipsă de Soare parțială în Scorpion - teme ale sorții și ale karmei cu activarea Nodului Sud lunar
O perioadă ca cea care va urma poate fi traversată de unele decizii subite care ne pot da lumea peste cap (luate de noi sau de alții, dar ale căror consecințe noi le vom suporta), de sfârsituri și noi începuturi, de conștientizarea unor limite și a unor frustrări mai vechi, de treceri cu o rapiditate extraordinară de la o stare de fapt la alta, ceea ce ne poate destabiliza și destructura pe interior. Puterea Scorpionului invită la introspecție și o analiză amănunțită prin prisma unor aspecte care nu se văd, dar același semn ne aduce aminte că indiferent de ceea ce găsim în interiorul nostru, suntem suficient de puternici la rândul nostru încât să îi facem față, să ne îmbunătățim și să ne transformăm.
Este important însă să ne păstrăm calmul și chibzuința, să ne păstrăm cu mințile alerte și inima deschisă, dornici să îmbrățișăm schimbarea, amintindu-ne că ceea ce ne-a pregătit Dumnezeu sau universul este, deseori, peste ceea ce ne dorim și proiectăm noi, este infinit mai bun și mai bine decât ceea ce putem concepe noi în așteptările noastre. Un pic de încredere, ne cer astrele, blândețe cu noi înșine și ceilalți, iar claritatea și stabilitatea vor veni și ele de la sine în scurt timp…
În plus, această Lună Nouă în Scorpion se va afla și în conjuncție cu Venus în Scorpion (la 2 grade) și se va întâmpla în Nodul Sud lunar așa că vor ieși la suprafață unele teme care țin de karma și soarta Scorpionului, de latura sa secretoasă, de ideea de intimitate, putere, manipulare sau control, de situații sau sentimente încurcate din care nu s-a ieșit niciodată cu adevărat, de stări sau lucrurile care ne țin prizonieri și nu ne lasă să fim liberi cu adevărat, de vulnerabilitățile și greșelile din trecut, de umbrele minții noastre și de durerile pe care le-am cauzat sau ni le-am cauzat în trecut, de incapacitatea noastră de a ne fi folosit darurile cu înțelepciune, ci în mod nechibzuit. Nu am procesat încă dureri sau emoții din trecut? Uite că vom fi nevoiți să le reluăm într-un fel, să le gestionăm, conștientizăm și vindecăm pentru a permite ca un nou început să se înfiripe.
Energia Lunii Noi în Scorpion este despre transformare, regenerare, vindecare și potențialul unor mari schimbări
Influența lui Venus este cea care aduce din nou în prim plan relațiile de iubire și sentimentele de încredere, vulnerabilitate și sensibilitate, dorința de intimitate, în timp ce Scorpionul tinde să scoată la suprafață și sentimentele de trădare și falsă putere, lipsa unei conexiuni profunde sau o dorință aproape obsesivă de a o avea. Scorpionul ne vorbește și despre alegerea complexității în locul simplității, despre distrugere și regenerare. Activarea Nodului Sudic nu este întâmplătoare, ea ne arată că înainte de a ne pregăti pentru noi schimbări și transformări care sunt pe cale de a se întâmpla, trebuie să trecem printr-o stare de ardere și purificare, un fel de epurare emoțională și spirituală care va lăsa loc noilor începuturi care sunt asociate de obicei etapelor de luna nouă.
Urmează o perioadă intensă și interesantă în care unii dintre noi vor fi tentați să intre din nou pe ușa trecutului chiar și pentru a-și clarifica niște dileme sau pentru a pune lacăt și capăt odată pentru totdeauna unor gânduri obsesive, unor dubii sau unor întrebări care nu și-au găsit niciodată răspunsul adevărat. Poate că planetele s-au aliniat în mod expres pentru a întrerupe niște modele relaționale nesănătoase sau unele sisteme de credință care nu ne mai servesc, ci ne înlănțuiesc și nu ne lasă să ne înălțăm spiritual.
La fel de bine, acum este momentul astral ideal pentru a face pace cu ceilalți (sau cu cineva care a însemnat ceva pentru noi la un moment dat în viața noastră), pentru a ierta acolo unde nu am putut până acum, pentru a ne exercita întreaga capacitate de precauție și chibzuință, dar și pentru a ne elibera cu o mare putere de înțelepciune și maturitate vindecătoare de patternuri, drame, comportamente sau situații nesănătoase, care ne-au ținut pe loc. Această eclipsă de soare în Scorpion ne vrea eliberați și liberi, ne vrea VINDECAȚI și transformați, vrea să creeze un culoar liber și direct pentru ca schimbarea să intre în viețile noastre, vrea ca din haos, dizarmonie și neînțelegeri să creăm liniște și echilibru.
De asemenea o lună nouă și o eclipsă de soare ne fac să simțim această chemare a schimbării adânc înlăuntrul nostru și în ciuda reținerilor și a temerilor care vin la pachet cu schimbările, ne determină să facem pașii necesari pentru a deschide noi capitole în viața noastră, cele la care am visat, chiar dacă visurile noastre s-au modificat pe parcurs. Fiindcă temele destinului își vor face puternic simțită prezența într-o perioadă cu eclipsa de soare și vom simți mâna lui în feluri care ne vor lua prin suprindere, este important să nu forțăm lucrurile, situațiile sau schimbările, ci pur și simplu să le lăsăm să se întâmple fiindcă ele se vor întâmplă oricum.
Zodiile care vor fi cel mai tare afectate de această eclipsă de soare și luna nouă în Scorpion sunt semnele fixe precum Taur, Leu, Scorpion și Vărsător, poate chiar zodiile care sunt cel mai atașate de modalitățile lor de a face lucrurile.
Foto fr si main: StunningArt /Shutterstock
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice
3 noi terapii celulare aprobate de FDA. 74% dintre studiile aflate în desfășurare sunt dedicate oncologiei
Cancerul de sân triplu negativ (TNBC) în România. Sondaj: 7 din 10 paciente chestionate cu TNBC au până în 50 de ani