Căldura de afară (focul ca element) și lumina rece a lunii formează un contrast superb pe cerul nopții și în inimile noastre, mai ales că în curând, pe 28 iulie (ora 19:55, ora României), vom avea parte de o Lună Nouă ce cade la 5 grade în primul decan al Leului, o zodie de foc. Și în ciuda temperaturilor toride de afară, această Lună Nouă într-un semn cu o forță interioară atât de mare nu este întâmplătoare, ci vine să ne învețe și despre speranță și bucurie, despre puterea optimismului, despre abundență, despre creativitate și toate lucrurile frumoase pe care le putem realiza atunci când suntem conectați la noi înșine și ne ascultăm dorințele sufletului.

O luna nouă în Leu vorbește despre noi începuturi sau noi capitole, despre noi posibilități și oportunități de a ne folosi și valorifica potențialul, aduce energie (multă), motivație, acțiuni pentru a încerca să atingem un echilibru în viețile noastre.  De asemenea, elementul Focului din structura zodiei Leu este un element al transformării, o energie ca o scânteie care cere să fie aprinsă și folosită în scopuri constructive, care servesc creșterii interioare.

Putem învăța și aplica câteva din lecțiile și calitățile Leului în viețile noastre. Este momentul să fim mândri de noi și de cine suntem ca individualități, să nu ne fie teamă să ne asumăm responsabilitatea pentru propriile vieți, să fim generoși, demni, nobili și plini de căldură față de ceilalți, să ne permitem să strălucim în acele domenii unde chiar avem tot arsenalul și potențialul pentru a străluci.

Luna Nouă creează niște conjuncturi deosebite și cu Venus și Lilith (Luna Neagră) ceea ce înseamnă că în această perioadă contează foarte mult să și acționăm conform cu ceea ce susținem că suntem, să fim fideli propriei persoane și propriului suflet, să fim sinceri și autentici și să ne îmbrățișăm propria persoană ori altfel se poate întâmplă să fim taxați într-un fel sau altul. Atunci când ne revarsam acest foc interior în lume și ajungem la miezul propriei esenței, la acea energie autentică și pură a inimii, vai, câte lucruri frumoase, care să ne fericească inima, se pot întâmpla în jurul nostru.

Dar aspectul cel mai îmbucurător, activ și demn de a fi menționat este cel pe care Luna Nouă în Leu îl creează cu Jupiter, planeta norocului, a abundenței și a expansiunii. Deși influența trigonului creat de Luna Nouă cu Jupiter este una blândă, iar nu foarte puternică, o vom resimți din plin așa că am face bine să o primim cu brațele deschise. Acolo unde luminița de la capătul tunelului întârzia să apară, vom observa că se va face în sfârșit vizibilă. Acolo unde părea că problemele se țin lanț și scai după noi, vom vedea că urmează o perioadă mai relaxantă, un momento de respiro în care ne vom putea trage sufletul. Nu doar că suntem noi mai relaxați, dar și lucrurile par să se mai așeze de la sine, într-o direcție mai bună, aducând ușurință, alinare și mai multă mângâiere și speranță.

Prin urmare, în perioada următoare, ne vom simți mai încrezători în noi înșine, cu o stare de spirit mai bună și mai senină, deseori ne vom simți binecuvântați și vom încerca să ne creăm momente frumoase și să profităm de ceea ce are prezentul mai frumos să ne ofere. Foarte probabil ca în calea noastră să se manifeste diverse modalități (pentru unii vor fi prin afaceri și carieră, pentru alții prin călătorii sau studii, pentru alții prin oameni și prin activități de mentorat etc) prin care putem crește spiritual și evolua, dar și prospera.

Pe de altă parte, în aceeași zi cu Luna Nouă în Leu, Jupiter își începe mișcarea retrogradă în Berbec așa că este foarte important să existe o armonie între cine suntem, ce spunem, ce gândim și facem. Pentru a nu exista discrepanțe între ele, ne putem întoarce în interiorul nostru și evalua sistemul propriu de valori. Facem ceea ce spunem? Suntem cine susținem că suntem? Repetăm un mesaj anterior: orice urmă de falsitate și neautenticitate riscă să fie taxată sub o formă sau alta!

Dacă vi se pare totuși că ați luat loc pe niște scaune prea confortabile și comode astfel încât să stați deoparte, fără să mișcați voi înșivă ceva, conjuncturile astrale vă permit acest lucru doar într-o oarecare măsură. Cvadratura creată de două planete importante din punct de vedere astrologic, Mercur și Uranus, vine la pachet și cu o doză zdravănă de neprevăzut. Ea poate aduce schimbări neașteptate și neplanificate, unele vești surpriză, ceea ce vă poate da ocazional emoțiile și planurile peste cap, fortându-vă să vă ajustați din mers la altele noi și să vă reconfigurati propria paradigmă.

Sunt posibile neînțelegeri, greșeli sau erori de comunicare, să ne atragem singuri în situații periculoase și nesănătoase din punct de vedere al comunicării, să avem unele interacțiuni haotice cu ceilalți, să spunem lucruri greșite care pot leza sentimentele altora așa că mare atenție la ceea ce spunem (scris sau vorbit) și transmitem în perioada următoare.

“Cartea de tarot asociată cu acest decan al Leului este 5 de Bâte. 5 de Bâte aruncă în aer cartea cu reguli… și începe să o scrie pe cea proprie. Energia sa este explozivă, Bâtele se despart în mai multe direcții deodată. Este neclar ce se întâmplă și unde se va termina. Așteptați-vă la neașteptat căci acesta este singurul lucru pe care ne putem baza… Focului îi place să călătorească și să se extindă. Nu îi place să fie restricționat sau să fie ținut pe loc. Este o energie pozitivă care curge în direcția “înainte” și care atrage după sine entuziasm și avânt”, explică experții în tarot de la Teachmetarot pentru publicația https://darkstarastrology.com.

 

Foto fr si main: Gwoeii /Shutterstock