23 Iunie 2022 publicat în Horoscop 652 share-uri

Chiar înainte de sfârșitul lunii iunie 2022, mai exact pe 28, vom avea de-a face în plan astrologic cu o altă planetă care va intra în mișcare aparent retrogradă, însă de data aceasta ne referim la planeta Neptun care va rămâne în acest tranzit până pe 3 decembrie. Acest Neptun retrograd va avea loc la 22 de grade în semnul Peștilor și va precede Luna Nouă în Rac de pe 29 iunie.

Este un eveniment astral special și departe de a ne speria așa cum o face Mercur retrograd căci retrogradarea lui Neptun are loc în fiecare an, durând aproximativ 5 luni, și nici nu are o influență atât de haotică sau intensă asupra existenței noastre cotidiene precum Mercur retrograd. Energia lui Neptun retrograd este mult mai subtilă și vom resimți tranzitul său în mod diferit, într-un procent mai mare sau mai mic, depinde și de astrograma personală și de plasarea lui Neptun în ea.

Ce să nu facem într-o perioadă cu Neptun retrograd?

- SĂ NU FUGIM DE PREZENT și să rezistăm tendinței de a ne retrage în tărâmul visării și al deziluziilor sau al amăgirilor de sine. Chiar dacă suntem tentați să evadăm în trecut sau în proiecțiile noastre, fugind de prezent (care poate fi copleșitor uneori, ce-i drept), este bine să rămânem în el și să rezolvăm ce este de rezolvat, clarificându-ne mental diferența dintre realitate și idealuri și găsind un echilibru între cele două. Ne putem amâna un pic fanteziile pentru o aliniere mai altfel a planetelor.

Ce să facem într-o perioadă cu Neptun retrograd?

- Să ne conectăm mai mult la planul spiritual și la propria spiritualitate și să profităm de energiile pozitive din jurul nostru, privind lumea, relațiile noastre, munca și sănătatea într-un mod sincer și onest, fără ascunzișuri, negări sau ocolișuri. Acolo unde este confuzie, trebuie să lăsăm loc pentru claritate, acolo unde sunt atașamente emoționale, cel puțin să le vedem drept ceea ce sunt, ulterior să le rezolvăm.

- Rămâi loial sentimentelor tale și ai încredere în intuiția și în instinctele tale. Calea pe care trebuie să o urmezi pentru a avea un tranzit cu Neptun retrograd benefic este cea care conduce către Adevăr.

Ba mai mult, Neptun este planeta asociată spiritualității și idealurilor, o planetă care patronează asupra intuiției și a compasiunii, dar care influențează și lumea viselor și a iluziilor/deziluziilor. Neptun inspiră și aduce o undă mistică vieților noastre în perioada următoare, permițându-ne să vedem dincolo de planul concret și fizic, să fim mai receptivi din punct de vedere al energiilor transcendentale, să vedem dincolo de voalul nostru de fantezii și dorințe, chiar în miezul realității, însă cu ochelarii obiectivi al intuiției noastre puternice care are acces la ambele planuri. Atunci când ceața de iluzii se ridică, suntem confruntați cu adevărul și minciunile construite pentru a-l ascunde. De aceea, este posibil ca unii dintre noi să aibă adevărate revelații sub Neptun retrograd, să vadă anumite lucruri care le-au fost ascunse sau pe care nu au vrut să le sondeze mai în amănunt și în realitate.

Foto: SN VFX /Shutterstock

Neptun este o planetă gazoasă, eterică, și de aceea ne învață să ne conectăm cu emoțiile noastre mai autentic și să ne lăsăm purtați de curgerea vieții și a prezentului, fără a opune rezistență și rămânând la suprafața valului.

Atingerea lui Neptun poate fi uneori evazivă, confuză și nu neapărat tangibilă, dar ne invită totodată să aruncăm o privire și în interiorul nostru și să reflectăm asupra vieții noastre, asupra acelor situații sau persoane pe care le supraidealizam sau nu le percepem așa cum sunt, dar și asupra perspectivelor în care ne punem pe noi pe un loc secund. Neptun ne ajută totodată să revenim asupra ambițiilor și visurilor noastre și, departe de a ne convinge că nu sunt posibile, încearcă să ne sprijine în a le transforma în aspirații mai realiste.

Neptun retrograd adaugă și o notă de profunzime lucrurilor și ne permite să ne ancorăm mai bine propria persoană în prezent, fără a ne uita însă proiecțiile și aspirațiile. Pentru unele persoane, acest interval de timp în care Neptun este retrograd poate veni la pachet cu unele frământări și instabilitate, însă acestea se pot transforma în experiențe prin care se obține o evoluție personală demnă de sesizat. Această mișcare retrogradă a lui Neptun ne va face să conștientizăm unele lucruri care ne-au scăpat până acum, ba chiar să ne întrebăm cum de nu le-am observat.

Foto fr si main: Outer Space /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri