3 Iunie 2022 publicat în Horoscop 1142 share-uri

Ziua de 06.06.2022 trezește energia Numărului Angelic 666. Adesea avem tendința de a asociat numărul 666 cu ceva rău, cu ghinionul, cu întunericul. Însă puțini dintre noi știu că acesta este un număr cu mult mai puternic, depinde însă cum îi folosim energia. Așa cum răul și binele ne stau tot timpul în jur și doar de noi depinde ce alegeri facem, la fel și energia lui 666 poate fi schimbată către rezultate excepționale, însă este bine să știm ce înseamnă, la ce să ne așteptăm și ce putem face.

Dar ce este un Număr Angelic?

Un Număr Angelic reprezintă un set de numere secvenţial sau repetat care este văzut ca un mesaj spiritual semnificativ . De obicei, sunt trei sau mai multe cifre care se repetă, dar uneori pot fi chiar mai multe. De exemplu 111, 2222, 1234 și așa mai departe.

Numerele Angelice devin mesaje deosebit de puternice de la anumiți Îngeri, care pot deschide căi spirituale puternice sau neexplorate de către noi până atunci. Cu cât ne opunem mai mult acestor energii, cu atât întâlnim mai des acel Număr Angelic.

Despre Numărul Angelic 666: ce înseamnă, cum ne influențează

Energia acestui număr este deosebit de puternică și dificil de stăpânit, de controlat, de ghidat.

Numărul Angelic 666 deschide portalul către puterile noastre paranormale, pe care fiecare dintre noi le deține.

Dacă doriți să aflați informații orientative despre puterile divine în funcție de zodie, vă invităm să citiți articolul: Horoscopul puterilor magice pentru toate zodiile

Activarea energiilor Numărului Angelic 666 poate deveni destul de răvășitoare pentru noi, căci a venit momentul să privim cu sinceritate în noi și în lume, să dăm la o parte vălul de ceață ce acoperă amintiri sau informații pe care evităm să le accesăm, să aducem lumina în cele mai întunecate colțuri ale subconștientului nostru, unde putem găsi cele mai îngrozitoare lucruri pentru noi, cum ar fi amintiri ancestrale, karma familiei, frici de nestapânit, fobii, gânduri rele și așa mai departe.

Așa cum binele și răul coexistă, la fel se întâmplă și în sufletul fiecăruia dintre noi. Niciunul nu este pur, curat cu adevărat, iar acum este timp de adevăr, de curățenie, de recunoaștere, dar mai ales de TRANSFORMARE.

Vom trece, așadar, printr-o perioadă de metamorfoză, pe cât de binefăcătoare, pe atât de dureroasă.

În Biblie, 666 este „numărul fiarei”, dar conotația este aceeași cu cea din numerologie, meajul fiind același: încurajarea la reorientare, la adevăr profund și schimbare.

Foto: Space Wind/ shutterstock.com

Care sunt cele mai mari dificultăți pe care trebuie să le trecem când travesam energia Numărului Angelic 666?

Influențele Numărului Angelic 666: Față în față cu paranormalul din noi și descătișarea întunericului ascuns

Oricât de bizar ar suna, în perioada activării energiei Numărului Angelic 666 vom avea capacități pe care nu ni le putem explica, dar care sunt strâns legate de adevărul profund al originilor și vieților noastre anterioare, precum și cu privire la scopul nostru pe acest Pământ.

Unele persoane vor avea numeroase situații de deja vu. Alții vor avea o intuiție deosebit de puternică, mai că pot prezice ce urmează să se întâmple, cu precădere față de situațiile care au potențial să îi afecteze, cum ar fi accidente, boala, suferința unei persoane dragi. Citește continuarea în pagina 2 >>


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri