Atunci când un ritual a funcționat o vreme, dar apoi parcă vă aflați într-o perioadă de blocaj, este timpul pentru o schimbare în viața voastră. Odată cu aceasta puteți încerca să schimbați și ritualul care vă ajută.

De asemenea, sunt persoane care pot folosi mai multe ritualuri simultan, toate însumându-și efectele și ajutând persoana în cauză să obțină finanțele dorite.

7 Ritualuri pentru atragerea banilor în viață noastră

Ritualurile au o menire clară: să schimbe anumite energii ale noastre, să le modeleze și să ne ajute astfel să deblocăm unele căi sau să construim altele noi pentru a atrage bogăția în viața noastră.

Ca orice schimbare, nu va veni peste noapte, ci avem nevoie ca o vreme, mai scurtă sau mai lungă, în funcție de fiecare în parte, să exersăm, să practicăm aceste ritualuri și să ne obișnuim cu ele.

Pentru unii dintre noi, aceste ritualuri pot avea rezultate imediat.

Energiile noastre sunt foarte diverse, ca și blocajele. Așadar, ritualurile capătă și ele o diversitate aparte, legându-se de principalele aspecte care ne modelează viața, de la alimente și mâncare, până la stil de viață, magie sau chiar fenomene astrologice, cum ar fi Luna Plină.

Ritualuri pentru atragerea banilor: Folosește puterea zilei de Luni

Se spune că lunea nu ar trebui să împrumutăm bani, lucruri, alimente, condimente. De asemenea, nu ar trebui să cheltuim bani.

Ritualul de față însă se referă la economisirea banilor în ziua de luni, cu scopul de a crea un flux al banilor. Se știe că atunci când lăsăm banii să circule, se întorc mai mulți la noi.

În fiecare zi de luni puneți într-o cutie de lemn o suma de bani, sificientă cât pentru măcar o factură.

Așteptați o săptămâna, apoi în lunea viitoare scoateți această sumă de bani și înlocuiți-o cu alți bani. Banii scoși vor fi folosiți în zilele următoare pentru a acoperi unele cheltuieli. În felul acesta asigurați săptămânal un flux al banilor.

Ritualuri pentru atragerea banilor: îngrijiți-vă de imaginea voastră și a lucrurilor

Ritualul spune că nu ar trebui să utilizăm lucruri rupte, scămoșate sau jerpelite. Sigur, dacă ajung astfel, putem încerca să le restaurăm, să le curățăm, cu condiția ca în final să arate că noi. Dacă nu, atunci le aruncăm.

De asemenea, nu ar trebui să umblăm cu portofelul rupt, din contră, pentru a atrage banii este recomandat să fim atenți cu modul în care îi păstrăm și îi prețuim.

Că tot am adus vorba, este obligatoriu să ne schimbăm portofelul o dată pe an.

Ritualuri pentru atragerea banilor: incantații, alchimie și magie pentru a atrage banii

Atunci când schimbăm portofelul, este recomandat să spunem o incantație pentru atragerea banilor. Ca exemplu de incantație eficientă: „Frumoasă lună îndepărtată, adu-mi bogăția îndată, fii bună stăpână, mulți bănuți să-mi pui în mână”. Portofelul se va lăsa la geam timp de 7 zile, pentru a fi mângâiat, noapte de noapte, de razele lunii.

Alegeți 7 bănuți de valori diferite, apoi stropiți-i cu ulei de levănțică. Păstrați apoi 7 zile bănuții în portmoneu, apoi cheltuiți-i.

Un ritual simplu pentru a atrage bani constă în a pune trei monede într-o ceașcă de sticlă, nu contează cât valorează, dar asigurați-vă că le puneți cu fața în sus. Apoi, acoperiți-le cu două linguri de miere și, în timp ce faceți acest lucru, proiectați prosperitatea pe care o doriți în viitor. Citește continuarea în pagina 2 >>