Pe 20 octombrie (17:54, ora României), vom avea parte de o frumoasă lună plină ce cade la 27 de grade în semnul Berbecului, aflându-se totodată în opoziție cu Marte și în pătrat cu Pluto. La un nivel general, putem spune că această conjunctură nu este întâmplătoare, iar contextul astral este de așa natură încât accentuează la un nivel colectiv dorința de putere și de a-i controla pe ceilalți, pune în prim plan spiritul de competitivitate (dar mai mult de dragul victoriei în sine), iar la un nivel individual ne intensifică dorințele personale și necesitatea de a ne manifesta visurile cele mai adânci.

Vom fi cu toții afectați de Luna Plină în Berbec în următoarele 2 săptămâni, dar iată care sunt cu precădere cele 3 zodii care vor fi cel mai puternic afectate de acest eveniment astral de pe 20 octombrie. Aceste zodii îi vor resimți efectele din plin, cu bune și cu rele.

 

Locul 1: Zodia Berbec 

Dragă Berbec, merită să te pregătești cum se cuvine pentru această lună plină căci te numeri, probabil, printre acele zodii scuturate zdravăn de acest eveniment astral, iar influența sa o vei resimți în valuri, valuri în perioada următoare de timp. Sunt acolo ceva conflicte interioare pe care, dacă nu vei reuși să le temperezi, îți vor aduce anumite frustrări, făcându-te nefericit, conflictual sau determinându-te să te închizi în tine. Zodia Berbec este o zodie tranșantă și directă, spunând lucrurilor pe nume. Nu îi place să facă compromisuri, mai ales atunci când nici nu crede în ele, însă în exteriorul său în această perioadă sunt anumite forțe care îi îngenunchează puterea de decizie și liberul arbitru.

Ferește-te de ostilități, impulsivitate și manie, căci există riscul să fii mai irascibil decât de obicei și o simplă și banală discuție să escaladeze într-o discuție în contradictoriu sau într-un conflict de toată frumusețea. Nu este momentul să îți susții punctul de vedere cu orice preț, ci să îți investești energia mai degrabă în muncă. Conștientizează-ti emoțiile tale puternice și folosește-le pentru propria vindecare. Evită comportamentele autodistructive în perioada următoare. Încearcă să ții un jurnal, să te angajezi în introspecție și meditație, să faci mai multă mișcare, să faci lucruri care îți fac plăcere și te destresează. Adu-ti aminte că nimic nu este permanent, iar această perioadă un pic mai dificilă va trece cât ai zice pește.

Locul 2: Zodia Vărsător

Vărsătorul se află și el printre zodiile cele mai puternic afectate de Luna Plină în Berbec, dar spre deosebire de Balanță și Berbec, această zodie îi va resimți influența într-un mod pozitiv si benefic. Cu Mercur, planeta comunicării, care intră și el în mișcare directă, Vărsătorul își va regăsi vocea și va putea să își susțină propriul adevărat interior răspicat, direct și cu putere, astfel încât mesajul sau să ajungă la cine trebuie. Problemele de comunicare cu partenerul de viață se evaporă și Vărsătorul reușește să își facă cunoscute sentimentele cu ajutorul cuvintelor, ajungând ușor la mintea și inima persoanei iubite.

În plus, o parte dintre Vărsători vor reuși să închidă definitiv, să lămurească un aspect trecut al vieții lor sau să reia o legătură mai veche cu un fost iubit, dar trecând lucrurile sub alt filtru și impunându-și perspectivele și punctul de vedere. Am putea spune că pune punctul pe i și, prin comunicare, reușește să își clarifice trecutul, ceea ce îi aduce o imensă alinare emoțională și spirituală. În plus, efervescența intelectuală îl face să fie plin de idei neconvenționale, să se bucure de anumite oportunități sau călătorii neașteptate în străinătate, să își facă noi planuri de viață plecând de la niște acțiuni concrete și imediate.

Citiți continuarea pe pagina următoare >>>