2 Septembrie 2020 publicat în Horoscop 7 share-uri

Septembrie 2020 este o lună specială din punct de vedere numerologic. Este luna cu cea mai puternică vibrație energetică din an, amplificând și dublând energia lui 4 specifică anului 2020.

Luna septembrie este cea de-a 9 lună din calendar și cea dintâi lună a toamnei (1), însă în numerologie beneficiază și de o energie aparte, mai ales că ne aflăm în 2020, prin definiție un an universal 4 (2020 =2+0+2+0 = 4). Dacă facem un alt calcul numerologic simplu pentru a afla vibrația energetică universală pentru Septembrie 2020, vom obține tot 4.  Astfel, adunând cifra lunii în curs (septembrie = 9) cu cifra reprezentativă a anului 2020 și anume 4, prin metoda reducției vom avea ca cifra vibrationala pentru septembrie cifra 4. 9 (numărul lunii septembrie) + 4 (numărul anului 2020) = 13= 1+3 = 4.  

Prin urmare, ne aflăm într-un an și o lună cu vibrație energetică 4. Luna Septembrie vine ca o confirmare și ca o accentuare a energiei anului 2020 (energia lui 4 lucrează la capacitate dublă), acesta este mesajul universului pentru noi zilele acestea.  Putem chiar considera luna Septembrie 2020 ca un vârf energetic sau punct culminat al lui 2020.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Numerologie: APRILIE 2023 – O lună extraordinară pentru a ne echilibra relațiile! Energia lui 2 este mai puternică ca niciodată Testul Secvențelor de Numere Divine: Care este mesajul îngerilor pentru tine? Luna MAI 2023 – mai mult din tot ceea ce ne dorim. Luna cu vibrația lui 3 are o energie divină și manifestări creatoare. Avem datoria Bucuriei în această lună!  

Septembrie 2020 este luna 9 (energie NOUĂ), având vibrația universală a lui 4 și a lui 2020 

Ce presupune însă o lună infuzată de energia dublă a lui 4? Această energie este splendidă, practică și proactivă, binefăcătoare, constructivă în cel mai înalt sens al cuvântului dacă vom ști să ne coordonăm la ea și să o folosim în avantajul nostru. Ei bine, 4 este despre fundații solide, despre sentimente puternice de siguranță, despre acțiuni concrete pentru a construi un viitor solid, despre responsabilitate și conștientizare, despre puterea determinării și a perseverenței.

4 este despre visurile noastre și despre cum putem acționa înspre manifestarea lor concretă, despre propriile abilități incredibile, despre autocontrol, despre tăria spiritului, despre conștientizarea straturilor puternice din care suntem construiți. Suntem mult mai mult decât ceea ce ne cred alții, acesta este mesajul pe care vrea universul să ni-l transmită cu tărie. Energia lui 4 în luna septembrie ne infuzează și cu o înțelepciune interioară superioară drept busolă călăuzitoare, cu așteptări și valori realiste, cu integritate și o ținută morală înaltă. (Foto: By EtiAmmos /Shutterstock)
Portalul 55 se deschide la început de Mai! Urmează una dintre cele mai puternice zile pentru manifestarea schimbărilor dorite - ziua 5 din luna a 5-a!   5 MAI – Eclipsă de lună prin penumbră și Lună plină în Scorpion – Cât trăim, învățăm, aflăm și experimentăm. Lecția inimii ușoare!

Fiecare ființă umană are 4 daruri: autoconștientizarea, conștiința, voința independentă și imaginația creativă. Acestea ne oferă libertatea umană supremă… Puterea de a alege, de a răspunde, de a schimba. Stephen Covey

4 este și despre concentrare, claritate, identificare și ne invită să acționăm înspre îndeplinirea dorințelor noastre interioare, indiferent de impedimentele, situațiile sau persoanele care ne pot abate de la drumul nostru.

Energia lui 4 are și o latură aproape miraculoasă, ajutându-ne ca acum, mai mult ca niciodată, să materializăm lucrurile pe care ni le dorim și să ne îndeplinim visurile într-un mod concret, să schimbăm acolo unde putem, să avem un cuvânt de spus în propria realitate, să implementem altceva decât până acum, să luăm decizii diferit, să facem lucrurile altfel, să acționăm pentru noi dacă până acum ne-am angajat în nonactiune sau pasivitate și ne-am ancorat mai mult în fricile și în îngrijorările noastre.

Încetul cu încetul, 2020 se pregătește să lase loc lui 2021, un an cu o energie diferită, cea a lui 5, una a schimbărilor și a oportunităților, și de aceea ne încurajează și pe noi să ne schimbăm și să ne îmbunătățim propria persoană, să devenim cea mai bună versiune a noastră, astfel încât să fim pregătiți pentru noul an.

Să nu ne mire dacă în luna septembrie vom avea întâlnirile noastre cu trecutul sau acesta își va face cumva din nou simțit prezența în viețile noastre. Suntem invități să ne rupem din pattern-uri vechi, să ne desprindem de trecut o dată și pentru totdeauna (chiar și de persoane din trecutul nostru), să pășim către noi și către cine suntem cu adevărat, să ne prețuim visurile căci ele reprezintă o formă a identității noastre adevărate. Septembrie reprezintă și a 9-a lună a anului, un alt număr extrem de puternic în numerologie. 9 este considerat și un simbol al finalității, al sfârșitului unui ciclu, al trecutului, un număr al tranzițiilor, dar și al creației divine, ultimul ciclu de dinaintea unui nou început și al unui nou stadiu.

Foto: By Dzhulbee /Shutterstock

9 ne ajută să ne asumăm lecțiile trecutului, să învățăm din ele ce am avut de învățat pentru ca apoi să mergem mai departe, transformați, purificați, învățând să trecem peste suferințe, drame și traume, învățând să iubim viața, să ne bucurăm, să răzbim și să ne regenerăm. Nu, poate că durerile sau experiențele noastre trecute și neplăcute nu vor dispărea peste noapte, dar vom învăța să le acceptăm, să le cicatrizam și să trăim cu ele în viitor, ameliorându-le atât de mult încât să putem zâmbi, iubi și trăi din nou. Nu vă abateți de la calea sufletului vostru de dragul unor himere dacă nu aveți certitudini și acțiuni concrete și practice din partea celorlalți.

“9 este despre a merge mai departe. Dar este totodată și despre stabilitate și structură și despre stabilirea fundației pentru noi inițiative. Previziunile numerologice pentru septembrie 2020 sunt în aliniament cu sezonul Fecioarei și ne oferă multiple oportunități de “curățire”. Este de asemenea un moment minunat pentru a culege fructele unor proiecte de anul acesta și de a-ți numără realizările în ciuda provocarilor acestui an. Septembrie este o lună de vârf pentru acele lucruri pentru care ai muncit de-a lungul întregului an”, afirmă numerologul Felicia Bender într-un articol publicat pe https://astrostyle.com.  

Septembrie 2020 ne invită prin urmare să clarificăm (ORICE are nevoie să fie clarificat) și să facem curățenie în anumite aspecte ale vieții noastre care ne copleșeau, să ne detașăm de poverile și de așteptările pe care ceilalți le au de la noi. Luna septembrie 2020 poate fi considerată și o lună a “trezirii”. Căci 9 este și despre reechilibrări și curățări karmice, despre vindecare și sentimentul de plenitudine, despre iubire la modul universal, despre intuiție.

Foto fr si main: By Daria_Art /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri